SECŢIA PAVILIONARĂ
EXPOZIŢIA PERMANENTĂ
- Ocupaţiile secundare
- Creşterea animalelor
- Agricultura
- Meşteşugurile
- Tesăturile tradiţionale
- Instrumentele muzicale tradiţionale
- Alimentaţia
- Portul popular
- Xilogravura populară
- Icoanele
- Obiceiurile tradiţionale
PARCUL ETNOGRAFIC NAŢIONAL "ROMULUS VUIA"
ACTIVITĂŢI
MAGAZIN
PERSONALUL MUZEULUI
Creşterea animalelor
Creşterea animalelor, activitate economică de bază, complementară celei de cultivare a plantelor, era caracterizată în Transilvania tradiţională, ca în întreaga Românie, prin raportul numeric echilibrat stabilit între diferitele specii, cu excepţia zonelor specializate, reduse ca întindere. Condiţiile naturale existente în Transilvania medievală şi modernă au favorizat în mod deosebit dezvoltarea acestei activităţi, care asigură nu numai buna parte a subzistenţei familiale, ci constituia şi principala sursă de bani lichizi a gospodăriei ţărăneşti preponderent autarhice
Pe păşunile alpine predomină creşterea oilor, pe când în zonele de deal şi de podiş, bogate în păşuni şi fâneţe, dar şi în păduri de stejar şi fag, s-a dezvoltat în mod deosebit creşterea cornutelor mari, a porcilor, caprelor şi, într-o măsura mai redusă, a cailor. Cuantumul însemnat al dărilor medievale în natură, constând în oi, boi şi porci documentează ponderea economică deosebită a acestei ocupaţii.
în cadrul primului modul expoziţional, creşterea cailor este ilustrată de obiecte databile în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: o şa de lemn, ornamentată (1), clopote caracteristice cailor de ham (2), o piedică de fier (3), utilă pentru păsunerea nesupravegheată a cailor. Cele două semne de proprietate (4) erau utilizate atât pentru înfierarea cailor, cât şi a cornutelor mari, al caror mediu este ilustrat prin piese interbelice necesare pazei şi manevrării lor (5 - bice, 6 - clopote pentru păstrarea coeziunii cirezii, 7 - buzări pentru separarea viteilor de mame, 8 - straiţa-gluga, utilizata de paznici, concomitent, pentru merinde şi pentru protecţie contra ploii) şi prin recipiente caracteristice, necesare exploatării laptelui: şuştar (9) şi doniţa (10) pentru muls.
Al doilea modul expoziţional cuprinde piese din inventarul individual al păstorilor de oi (păcurari) şi obiecte utilizate de ei cotidian, la sfârsitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea: cauce individuale (11), pentru băut apa, executate de ei înşişi, straiţă de piele pentru merinde (12) şi clop uns (13), impermeabilizat cu un amestec de răşina de brad şi unt de oaie (ambele purtate atât din motive practice, cât şi ca însemn profesional), recipiente pentru sare (sărăriţe), din coajă de mesteacăn (14) sau din corn (15), tipare pentru unt (16) şi pentru caş (17), linguri păcurăreşti individuale (18). Din inventarul cotidian de stână sunt expuse copaia monoxilă (19), din care mâncau mămăliga cu brânză, în comun, păcurarii, arcul pentru taiat mămăliga (20), cupa monoxilă (21) din care se mânca jintita, ceaonul (22) pentru gătit şi amnarele (23) pentru aprins focul.
în zonele transilvanene precarpatice, cu locuitori care valorificau lesnicios întinsele păşuni alpine, s-au crescut întotdeauna mai multe oi, iar câteva zeci de sate românesti din sudul Transilvaniei s-au specializat, încă din evul mediu, în acest domeniu, practicând sistemul transhumant de creştere, orientat spre valorificarea pe piaţă a produselor lactate, lânei şi cărnii de oaie. Prelucrarea laptelui de oaie a devenit, în Transilvania, o specialitate românească, tehnicile caracteristice domeniului fiind preluate de toate etniile din arealul carpatic, care au păstrat până astăzi, în bună masură, terminologia originară.
Podiumul modulului central (III) contine obiecte de sfârsit de secol XIX, ce ilustrează tocmai aceste tehnici de prelucrare a laptelui de oaie: găleţi de muls (24), carâmburi pentru măsurarea laptelui (25), cheagorniţa pentru păstrarea cheagului lichid (26), budacă pentru închegarea laptelui (27), cu strecurătoare de pânză (28) şi jintălău (29), crinţă şi vescă pentru presarea caşului (30), linguri pentru urdă (31) căldare pentru fiertul zerului (32), cu spetează pentru amestecat în zer (33), cujba pentru atârnarea căldării (34).
Podiumul este flancat de bâte utilizate de pastorii de oi în mod polifuncţional: pentru manevrarea turmei, urcarea pantelor, trecerea peste pâraie, ca armă şi ca reazem, pentru odihnă. Ele constituiau însemne profesionale, erau executate chiar de catre posesori (ante şi post 1900) şi aveau formă dreaptă, fără cârlig, caracteristic românească, cu două variante: simple (35, panoul din stânga) şi cu măciucă (36, panoul din dreapta). Bâta cu cârlig metalic (37, interbelică) a fost introdusă în Transilvania dinspre Europa Centrală, o data cu oile din rasa merinos.
Al patrulea modul expoziţional cuprinde obiecte databile ante şi post 1900, ce ilustrează tehnici de obţinere a unor produse din lapte de oaie, tehnici de repartizare şi de prelucrare a casului, tehnici de păstrare îndelungată a brânzei de oaie şi a laptelui acru: fedeleş (38) pentru obţinerea şi păstrarea laptelui acru, untarniţa (39), covată cu ravar, pentru zdrobirea caşului şi transformarea lui în brânză (40), cumpănă, pentru cântărirea, la stâna, a caşului repartizat proprietarilor de oi asociaţi (41), burduf din piele de oaie, pentru păstrarea brânzei peste iarnă (42), barbânţa utilizată în acelasi scop (43), vase din lemn şi din scoartă pentru păstrarea cotidiană a brânzei (44).
Raport de evaluare
Raportul de evaluare a Muzeului Etnografic al Transilvaniei poate fi consultat
Programul de vizită
Secţia pavilionară
Marţi-duminică: 9-17, luni închis.
Parcul Etnografic "Romulus Vuia":
1 mai - 31 octombrie: 9-17, luni închis.
Parcul este închis în perioada 1 noiembrie - 30 aprilie.
Acces: autobuze - liniile 26, 27, 28, 30, 41, coborâre staţia "Piata 14 iulie"