• Acasă
• Scurt istoric
• Informaţii
• Proiecte M.E.T.

SECŢIA PAVILIONARĂ

• Scurt istoric
• Standul M.E.T.
• Fondul documentar
• Fotografii de arhivă
• Secţii şi subsecţii

EXPOZIŢIA PERMANENTĂ

• Ocupaţiile secundare
• Creşterea animalelor
• Agricultura
• Meşteşugurile
• Tesăturile tradiţionale
• Instrumentele muzicale tradiţionale
• Alimentaţia
• Portul popular
• Xilogravura populară
• Icoanele
• Obiceiurile tradiţionale

PARCUL ETNOGRAFIC NAŢIONAL "ROMULUS VUIA"

• Scurt istoric
• Instalaţii tehnice şi meşteşugăreşti
• Tipuri zonale de gospodării
• Galerie FOTO

ACTIVITĂŢI

• Târguri anuale
• Manifestări ştiinţifice
• Activităţi cultural-educative

MAGAZIN

• Publicaţii
• Cumpără online

PERSONALUL MUZEULUI

Obiceiurile tradiţionale

COPILARIA

Modulul I include trei secvenţe tematice.

Relaţia mamă-copil în primele zile de viaţă ale acestuia este ilustrată printr-o reconstituire ce include un costum femeiesc din Banat, cu opreg (1), un leagăn cu tălpi (2) şi o icoană a Maicii Domnului (3), prezentă în fiecare casă ca protectoare a mamei şi copilului. Coşul cu mâncare pentru lehuză (4) se încadrează tematic în această secvenţă.

Momentul deprinderii mersului de către copil constituie o a doua secvenţă tematică,ilustrată de un zvâldor interbelic (5), prins în grinda casei, în care copilul se rotea, deprinzând mersul, şi de un scaun special (6), cu aceeaşi vechime, cu o funcţie similară.

Jucăriile expuse - unele realizate de copii, altele confecţionate pentru ei de maturi - exemplifică faza activă a copilăriei, în care fetele şi băieţii confecţionează şi utilizează jucăriile potrivite viitoarei diviziuni a muncii pe sexe din gospodăria ţărănească tradiţională (7).

TINERETEA

Modulul I include obiecte databile în secolul al XIX-lea, legate de activitatea cetelor de feciori din Transilvania. Buzduganele (8) constituiau semnele distinctive ale Junilor Braşovului, care executau, în săptămâna dinaintea Paştelui, în apropierea Braşovului, un ritual ce includea dansuri, cântece, întreceri de cai. Obiceiul avea elemente comune cu cel al craiului din alte ţinuturi transilvănene. şezând pe un jilţ (9), craiul pedepsea flăcăii care făcuseră fapte rele peste an, prin lovire cu un obiect numit de către români prişcală. Piesa maghiară expusă (10), cu o funcţie identică, este datată 1813. Tot din recuzita cetei de feciori făceau parte lumânarea decorată (11, Făgăraş), pintenii provenind din Secuime şi Huedin (12) şi bâtele de plăieş (13) din zona Hunedoarei şi Sibiului.

Modulul II prezintă daruri făcute de flăcăi fetelor pe care le curtau. Bogat ornamentate prin crestare, maiurile pentru spălat haine (14), călcătoarele de lemn pentru pânză (15), furcile de tors, cu talpă (16), şi scăunelele (17) erau cadourile tradiţionale în zona maghiară a Calatei. Flăcăii români dăruiau fetelor, în general, furci de tors decorate prin crestare (18, Lupşa), dar şi maiuri (19, Maramureş) şi călcătoare pentru pânză (20). Aceeaşi funcţie de dar avea şi presa săsească pentru pânză, ornamentată prin crestare (21).

Modulul III expune cârpe de obraz (batiste) româneşti, din Hunedoara, dăruite de fete feciorilor aleşi (22) şi batiste maghiare din Deja, cu aceeaşi funcţie (23). Vitrina mai conţine un călcător de pânză din satul maghiar Deja (24), unul, tot maghiar, din Calata (25) şi scrisori de dragoste din satul românesc Săliştea de Sus (26-27).

Sus

OBICEIURILE DE NUNTA

Modulul IV conţine obiecte cu diferite funcţii în ritualul de nuntă tradiţional: floare de mire (28) din satul săsesc Satu-Nou (Bistriţa), cravată de mire (29) din satul săsesc Cristian (Sibiu), ploscă cu ştergar (30), purtată de starostele ce precede, la români, alaiul de nuntă, steag de nuntă românesc, din Rodna (31), purtat de un prieten al mirelui în fruntea alaiului de nuntă. Conform obiceiului vechi, invitaţii aduceau într-un coş (32) - în unele zone româneşti- daruri pentru miri (carne, ouă, brânză), folosite de familia acestuia pentru pregătirea ospăţului de nuntă. în asemenea ocazii se foloseau pentru gătit oale de dimensiuni mari (33), confecţionate de olari tocmai pentru nunţi sau mese de pomană. Tot funcţie preponderent ceremonială aveau şi ploştile de dimensiuni mari (34), folosite de staroste.

Modulul V. Zestrea miresei, compusă dintr-o ladă ornamentată prin crestare (la români) sau pictare la saşi şi maghiari) şi o cantitate cât mai mare de ţesături şi piese de îmbrăcăminte, se expunea încă din timpul nunţii, la casa miresei şi pe carul sau căruţa care o transporta pe aceasta spre casa mirelui, punându-se în evidenţă, în acest mod, statusul social-economic al familiei din care provenea. Acest modul expune o ladă de zestre din zona maghiară a Calatei (35), pictată, şi ştergare din aceeaşi zonă, incluse în zestre (36), toate piesele datând de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Alături sunt expuse piese utilizate de către români în ritualul de fecunditate practicat în ziua nunţii (vasul cu grâu, 37) şi în ritualul de purificare din ziua ce urma nunţii: mirii se spălau pe mâini, împreună cu naşii, cu apă şi cenuşă, la un măr dulce, pe care îl înconjurau, ştergându-se cu acelaşi ştergar (38).

Modulul VI expune o cunună românească de mireasă din Oaş (39),o alta, tot românească, din Ocoliş, Apuseni (40), o cunună săsească de mireasă, din zona Bistriţei (41), o batistă săsească de mire, din aceeaşi zonă (42), o cunună maghiară de mireasă, din Sic (43) şi o floare pentru clopul de mire, din aceeaşi localitate (44).

Semnificative sunt lingurile duble (ponorici), legate, cu care mirii mâncau concomitent, făcându-şi astfel intrarea în căsnicie (45).

Modulul VII include două învelitori de nevastă rituale, montate, simbolic, a doua zi după nuntă. Prima (46) provine din mediul românesc al Mocănimii Arieşului (o combinaţie interesantă între năframa de origine citadină, central-europeană, şi ştergarul de cap, tradiţional la românce, în perioada veche), a doua era caracteristică zonei maghiare a Calatei (47).

Sus

OBICEIURILE DE INMORMANTARE

Modulul VIII prezintă în fundal secvenţe ale unui ritual de înmormântare cu brad, de valoare documentară deosebită, fiind fotografiat la începutul secolului al XX-lea. Ritualul era caracteristic la români şi se practica la moartea unui tânăr necăsătorit.

în cadrul modulului sunt expuse ţesături utilizate în cadrul ritualului funerar (48-ţesătură pentru sicriu, 49- ştergar pentru prapori), lumânarea mortului şi blidul cu grâu necesar purificării casei (50), colacul (51) şi vasul pentru pomană (52), un semn de mormânt maghiar, din Covasna (53), un stâlp de mormânt românesc, din Alba (54) şi un alt stâlp de mormânt, tot românesc, din Hunedoara (55).

OBICEIURILE DE CRACIUN

Modulele IX-X. împletire de practici creştine şi precreştine, Crăciunul tradiţional marca, împreună cu cele 12 zile care îi urmau, trecerea într-un nou an.

Cetele de feciori, copiii şi mascaţii transmiteau întregii comunităţi tradiţionale urările de bine pentru anul care urma, fiecare grup având un rol distinct. Copiii (56) declanşau colindatul, în ajunul Crăciunului, primind în schimb colaci, nuci şi mere (57), fiind urmaţi de ceata de feciori, care cânta în fiecare casă din sat colinda cu tema potrivită (de gazdă, de fată, de fecior), dansa toate femeile din familie şi primea, în schimb, colaci special pregătiţi, purtaţi în desagi (58).

în satele maghiare catolice, din Secuime, ceata feciorilor trecea pe la casele cu fete în data de 28 decembrie, purtând bice împletite din nuiele (lungi în Trei-Scaune, scurte în Gheorghieni), cu care erau atinse fetele şi femeile, pentru a aduce în case prosperitate şi sănătate (59).

Jocul turcii (60, Mureş), caracteristic Transilvaniei, are vădite elemente vitaliste, precreştine, mânuitorului măştii fiindu-i interzisă, de altfel, frecventarea ulterioară a bisericii, timp de 6 săptămâni.

Biserica a încercat să neutralizeze elementele precreştine care însoţeau ziua naşterii Domnului, introducând în repertoriul cetelor de colindători teme religioase, practica Viflaimului (61, Severin) şi a colinzilor de stea (62, Severin), cântate de copii.

Icoana cu tema Naşterii (63, Vidra) a fost expusă în acest modul pentru a ilustra contextul creştin al Crăciunului.

Sus

OBICEIURILE DE ANUL NOU

Modulul XI include exponate ce ilustrează obiceiul colindatului cu pluguşorul şi sorcova, practicat de către copii (64) pentru a ura sănătate şi belşug în noul an: fier de plug (65), bici (66, Rusul de Jos), clopote (67, Apahida), sorcovă (68, Braşov). Se colinda şi cu buhaiul (69, Reteag), iar în Maramureş erau practicate jocurile cu mascaţi (70, 71, 72, 73).

Modulul XII a fost rezervat ilustrării sărbătorii creştine a Bobotezei, prin expunerea unei icoane cu tema respectivă (74), a unei cruci (75, Nicula) şi a unei cofe cu busuioc (76), folosite de preot în această împrejurare.

OBICEIURILE DE PASTI

Modulul XIII prezintă sărbătoarea creştină a Paştilor, în cele două ipostaze: cea instituţională, care ilustrează contactele comunităţii cu biserica, şi cea familială, consumată în spaţiul laic al casei. Prescurnicerele (77), prescurile (78), icoanele legate tematic de jertfă şi de înviere (79-80), coşul cu ouă şi bucate, sfinţit la biserică (81), ilustrează prima ipostază, pe când masa de Paşti (82), cu pască şi ouă încondeiate pe cea de a doua.

In contextul pascal se înscriu şi practicile de cinstire a strămoşilor, care au loc la Joia Mare, când familia face pom (83) şi pomelnice (84).

Modulul XIV marchează, prin cruci (85) şi o icoană cu temă (86), sărbătoarea înălţării Domnului.

Modulul XV expune ouă de Paşti încondeiate, româneşti (87), maghiare (88) şi săseşti (89).

Modulul XVI este dedicat evidenţierii obiceiului cununii de seceriş, rit agrar de vară, de veche tradiţie, prezent în întreaga Transilvanie. împletită de fete din ultimele spice secerate, în una dintre formele expuse, cununa era purtată de o fată pe cap, în fruntea alaiului de secerătoare, până în sat, unde era udată şi păstrată de proprietarul holdei până primăvara, când boabele din spice se amestecau cu cele ce urmau a fi însămânţate (90,91,92).

Sus

OBICEIURILE DE PRIMAVARA-VARA

Modulul XVII-XVIII. Obiceiurile de primăvară sunt strâns legate de sărbătoarea Sângeorzului, dată considerată a reprezenta debutul anului pastoral şi agricol. în acest moment se organizau turmele de oi comunitare şi se măsura laptele oilor fiecărei familii, în vederea unei repartiţiei echitabile a produselor lactate în cursul întregului sezon.Această practică, numită măsuriş, este ilustrată de o serie de piese cu funcţie practică şi magică, expuse în cadrul acestui modul: lanţul (93) peste care se scot oile din curtea gospodarului în ziua măsurişului, pentru a fi puternice ca fierul, găleata de muls (94) împodobită cu sasău, pentru a spori laptele oilor, cupele pentru măsurat laptele (95), carâmburile folosite în acelaşi scop (96), buciumul (97) folosit la măsuriş în mod ritual, lemnele uscate cu ajutorul cărora se obţinea, prin frecare, focul viu (98), care nu se mai stingea la stână până la reîntoarcerea oilor în gospodării.

în sudul judeţului Sălaj, în fruntea turmei care se îndreaptă spre măsuriş păşeau flăcăi îmbrăcaţi în frunze, care erau udaţi cu apă de săteni, pentru ca oile să dea mult lapte.

Modulul XVIII expune un jug împodobit cu verdeaţă (99) şi un bici (100), piese legate de un rit agrar denumit plugarul, sau tânjeaua, obicei ce marca debutul anului agricol. De Sângeorz se lega şi folosirea pieptarului de scoarţă ( 101, Buru) şi obiceiul udatului reciproc, ilustrat de cofele expuse (102). Deoarece sfântul Gheorghe era considerat ocrotitor al animalelor, icoanele cu această temă erau întâlnite frecvent în interioarele ţărăneşti (103).

Modulul XIX expune piese evreieşti de cult:

- sfeşnic (1) - sfeşnic ritualic pentru Hadlakat Neirot.

- mahzor (2) carte de rugăciune pentru sărbători, care indică ordinea rugăciunilor.

- menora (3) candelabru cu şapte braţe, simbol al rătăcirii triburilor seminţiei lui Israel în pustiul Sinai după ieşirea din Egipt astăzi simbolul statului Israel.

- şofar (4) instrument tradiţional de suflat făcut din corn de berbec. în trecut a servit drept trompetă care chema la arme în caz de război.

- talit (5) veşmânt ritual cu care se înfăşurau bărbaţii (mai ales cei căsătoriţi) în timpul ugăciunii de dimineaţă.

- cupă pentru Kiduş (6) cupă folosită la binecuvântarea vinului în ajunul sărbătorilor.

- podoabe (7) pentru sulul de Tora.

- kepah (8) acoperitoare de cap, purtată de bărbaţi.

Sus