MUZEUL ETNOGRAFIC AL TRANSILVANIEI cu sediul in Cluj-Napoca, str. Memorandumului ,nr. 21 , in cf. H.G. 286/2011,anunţă organizarea concursului pentru ocuparea postului contractual vacant de gestionar –custode ,treapta II.
Condiţii generale de participare la concurs:
Poate participa la concursul pentru ocuparea posturilor vacante persoana care îndeplineşte următoarele
condiţii:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii de participare specifice:
- studii medii ,cu diploma de bacalaureat;
- disponibilitate la program de lucru inegal în functie de cerinte sau solicitări, în zilele de sâmbătă, duminică si sărbători legale, cu timp liber corespunzător.
- Nu avem conditii de vechime.
Concursul constă în:
- selectie dosare 04.04.2017 ora 14
- proba scrisa 10.04.2017 ora 10
- interviu 18.04.2017 ora 10
Dosarele de inscriere la concurs se depun la sediul din str. Memorandumului pina in data de 03.04.2017 pana cel tirziu orele 14.
BIBLIOGRAFIE
Legea nr. 311/2003 – legea muzeelor si colectiilor publice;
Legea nr .182/200 – privind protejarea patrimoniului cultural;.
H.G. nr. 886/2008 – pentru aprobarea noemelor de clasarea bunurilor culturale mobile;
Ord. Min. Cult. nr.2035/2000 – pentru aprobarea Normelor metodologice privind evidenta,gestiunea si inventarierea bunurilor culturale detinute de muzee si alte inst. de profil;
O.M.F.P. nr. 2861/2009 - pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor ,datoriilor si capitalurilor proprii.
Acte necesare dosar concurs:
- cerere tip ,de la sediul institutiei;
-copie carte identitate;
-acte studii;
-adeverinta medic familie;
-cazier judiciar;
-copie carnet de munca;
Actele solicitate in copie vor fi insotite si de originale,pentru conformitate.
Relatii suplimentare la telefon: 0264/592344.