S-a stins din viață sâmbătă, 4 aprilie 2015, în Copenhaga, Danemarca, Anca Giurchescu, eminent cercetător român în etnocoreologie (etnologia dansului tradițional), unul dintre fondatorii acestei ramuri în antropologia socio-culturală.
Personalitate proeminentă, Anca Giurchescu a făcut parte, încă din 1962, din Consiliul Internațional al Muzicii Tradiționale (I.C.T.M.), organizație care reunește cei mai de seamă cercetători ai muzicilor și dansurilor tradiționale pe plan mondial. În ICTM Anca Giurchescu a îndeplinit, de-a lungul timpului, diferite funcții, inclusiv pe cea de președinte a Grupului de studii în etnocoreologie (între anii 1998 și 2006) și pe cea de Președinte onorific, după 2006.
Până la plecarea din România în 1979, Anca Giurchescu a fost unul dintre cei mai însemnați cercetători ai dansului pe care i-a avut Institutul de Etnografie și Folclor ,,Constantin Brăiloiu”. În această instituție academică, cercetările și studiile sale au contribuit la înființarea acestei științe în România, la clădirea celei mai importante arhive de dans pe care o are România.
Anca Giurchescu a avut contribuții fundamentale în dezvoltarea teoriei și metodologiei în etnocoreologie. Coordonatele esențiale ale acestei contribuții sunt analiza structurală a textelor de dans și cercetarea dansului în contextul său socio-cultural (roluri și funcții, instrumentalizarea politică și culturală în modernitate, dansul ca marcă identitară etc).
Publicate în cele mai importante reviste din domeniu, studiile domniei sale sunt și astăzi parte din bibliografia esențială a etnocoreologiei în plan mondial, contribuind astfel la diseminarea informațiilor relevante și pertinente despre cultura și știința românească.
De-a lungul vieții Anca Giurchescu a întreprins cercetări de teren în România și spațiul sud-est European, a participat numeroase evenimente științifice importante pentru domeniu și a lăsat în urmă numeroși discipoli în toată lumea. În semn de recunoștință pentru întreaga activitate științifică, Universitatea Roehampton din Londra (universitate care are unul dintre cele mai prestigioase departamente în studierea dansului) i-a acordat, în anul 2009, titlul de Doctor Honoris Causa.
Dr. Silvestru Petac
Etnocoreolog/ muzeograf MET
(Foto: Vlad Ursulean)