Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a organizat duminică, 8 mai 2016, manifestarea culturală ÎMPREUNIȘUL – Măsurișul oilor în Transilvania tradițională (Reconstituire interactivă). În jur de 300 de persoane au participat la eveniment. Manifestarea s-a desfășurat în Parcul Etnografic „Romulus Vuia.
„Ce este măsurișul mai întâi? Este o practică pastorală care a apărut dintr-o necesitate. Proprietarii de 7 – 25 de oi, ca să-și exploateze eficient laptele oilor proprii trebuiau să se asocieze cu încă 20-25 de proprietari de oi cam de aceeași putere economică. De ce? Pentru că oaia are o capacitate de lactație extrem de scăzută, într-o zi dă foarte puțin lapte. De la 25 de oi abia scoți un caș cu greutate. Cașul acela fiind din mai multe zile consecutive nu se poate prepara din el brânza de calitate care să reziste la depozitare. În plus ar fi imobilizat două persoane la stână, ar fi cumpărat tot inventarul el și familia lui, ceea ce era extrem de scump și din aceste motive apare asocierea. Odată cu asocierea apar și problemele. Cum să repartizezi proporțional laptele? Și atunci pentru a asigura această repartiție proporțională la Sfântul Gheorghe se făcea acest măsuriș: fiecare om își mulgea oile proprii, laptele era măsurat cu niște tehnici tradiționale și în funcție de cantitatea laptelui, calitatea oilor la măsuriș se primea în numai două-patru tranșe toate drepturile în lapte sau în caș la fiecare proprietar în parte”, a explicat, în timpul evenimentului, dl. Ioan Augustin Goia, cercetător științific al Muzeului Etnografic al Transilvaniei.
Măsurișul constă tocmai în verificarea potențialului productiv al oilor fiecărui asociat, prin măsurarea laptelui furnizat de ele în acest moment, în funcție de cantitățile rezultate urmând să se repartizeze între asociați, proporțional, până în toamnă, laptele întregii turme de 250-300 de capete.
Cunoașterea detaliată a acestei practici complexe este deosebit de importantă, deoarece asociația pastorală rurală reprezintă cea mai veche și mai stabilă asociație economică din mediul rural transilvănean, iar comportamentul asociativ pe care îl evidențiază are la bază ideea de echitate.
Evenimentul a inclus toate etapele acestei practici tradiționale: protejarea magică a gospodăriei și a staulului de muls, intrarea turmei în staul în frunte cu doi flăcăi îmbrăcați în frunze (vlojoi), udați cu apă de către cei prezenți, mulsul turmei de 300 de oi, măsurarea laptelui cu carâmbul, închegarea laptelui și obținerea cașului, servirea balmoșului și cașului proaspăt, petrecerea cu muzică tradițională și dans.
Evenimentul a fost organizat de Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.