Anexele gospodăriei din Mărișel, județul Cluj-proiect restaurare INP

Gospodăria tradițională din crângul Crișeni, comuna Mărișel, era odinioară așezată pe marginea unui curs de apă, într-o zonă de munte. A fost ridicată în secolul al XX-lea și cuprindea mai multe construcții de trebuință, fiecare cu un rol bine definit în viața de zi cu zi a familiei ce-și ducea traiul în această zonă. În apropierea apei erau grupate instalațiile și rânduielile acționate hidraulic: casa cu moară, colna cu teascul de ulei, joagărul hidraulic, piua de ulei cu săgeți și vâltoarea. Însă, în urma potopului din anul 1970, joagărul, piua și vâltoarea au fost distruse de năprasnica viitură, iar în preajma casei au mai rămas doar șura cu grajdul și colna cu cotețele pentru porci.

Casa și anexele gospodărești au fost transferate între anii 1974 și 1977 în patrimoniul Parcului Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, provenind din zona Munților Apuseni unde prelucrarea lemnului și creșterea animalelor erau ocupațiile de bază ale oamenilor, iar cultivarea plantelor avea un rol subordonat. Așezările locului erau risipite, curțile ample rareori prezentau garduri, iar când apăreau, erau construite din răzlogi.

Casa era clădirea principală, rânduită ca locuință statornică. Aici se petreceau cele mai importante momente din viața omului: nașterea, nunta, moartea. Tot aici se dormea, se gătea și se păstrau lucrurile de trebuință ale gospodăriei. În ținutul Munților Apuseni, la începutul secolului al XX-lea existau două tipuri de case: cu tindă și cu cămară. Casa din Mărișel era o variantă modificată a celei cu cămară, încăpere transformată din motive economice în casa morii. Pentru a compensa lipsa spațiului de depozitare, a fost construită o mică anexă în spatele camerei de locuit, prin prelungirea acoperișului.

Construcția este ridicată din bârne de molid cioplite, îmbinate în cheotori și așezate pe o fundație de piatră. Casa cuprinde două încăperi și un pridvor la fațadă. Odaia cea mare, încăpătoare, este organizată în mod asimetric: în colțul sud-estic se află două lavițe lungi cu spătar, iar deasupra lor este așezat colțarul. Masa este pusă central, între cele două ferestre, iar în partea opusă se află patul, acoperit cu țesături din cânepă și lână, așezate în așa fel încât să se arate din fiecare câte puțin. În colțul din nord-vest al camerei se regăsește cuptorul mut, o variantă mai modernă a cuptorului cu ploatăn, apărută după Primul Război Mondial. Cuptorul are pereți de cărămidă, grătar pentru tiraj și ler pentru copt.

În casa morii se intră din cameră, iar moara e construită cu roată verticală, cupe și admisie superioară, instalație care pe perioada iernii este adăpostită într-o căsuță de bârne pentru a fi protejată de îngheț. Alături se află lădoiul pentru păstrarea uiumului și uneltele trebuincioase pentru îngrijirea pietrelor de moară.

Pe linia casei, spre nord, se afla piua de ulei și vâltoarea. Piua era acționată hidraulic, cu săgeți care zdrobeau sămânța de cânepă într-o bârnă special sculptată. Uleiul se obținea prin presarea făinii oleaginoase cu ajutorul unui teasc cu urs și șurub, aflat într-o colnă la sud de casă. În aceeași colnă se găsea cuptorul pentru prăjit și sitele pentru cernut.

Cea mai falnică construcție era șura, zidită cu două poieți. Creșterea animalelor a fost o activitate principală, iar pentru iernat trebuiau strânse cantități mari de furaje. Acoperișul înalt al șurii permitea depozitarea acestora în podurile amenajate deasupra grajdurilor. Aici se păstrau cerealele, se îmblăteau, totodată spațiul fiind folosit și la adăpostirea mijloacelor de transport (car, căruță, sanie), ori a uneltelor agricole. Lângă șură se afla o colnă cu cotețul pentru porci, loc unde erau depozitate utilajele gospodăriei: mașina de îmblătit de proveniență semi-industrială, un funier, o instalație de împletit funii din sfori de cânepă și o tocilă.

Restaurarea Gospodăriei din Mărișel, prin refacerea învelitorilor de pe acoperișurile anexelor, permite valorificarea și evidențierea specificului ocupațional și arhitectural din zona Munților Apuseni, iar intervențiile efectuate prin tehnici tradiționale vor asigura în viitor funcționalitatea și autenticitatea construcțiilor. În vederea conservării obiectivului, suprafața acoperișului șopronului (68 mp) și a cotețului (35 mp) au fost reabilitate cu noi șindrile horjite cu lungimea de 45 cm, valoarea totală a lucrării fiind de 42.022 lei (fără TVA). Muzeul Etnografic al Transilvaniei, inclus în programul de finanțare „Timbrul Monumentelor Istorice” al Institutului Național al Patrimoniului, a beneficiat de fonduri nerambursabile în valoare de peste 2 milioane de lei (2.051.459 de lei), iar proiectul de consolidare a fost finalizat în luna decembrie a anului 2025.

Gospodăria din comuna Mărișel, județul Cluj, oferă generațiilor contemporane o legătură solidă cu tehnicile tradiționale de construcție și cu autenticitatea amenajărilor specifice satelor răsfirate. Întregul ansamblu reflectă modul de viață, obiceiurile și structurile sociale ale familiei de altădată. Integrată în patrimoniul Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj‑Napoca, gospodăria îndeplinește un rol esențial în educația culturală și în promovarea valorilor patrimoniale, facilitând apropierea vizitatorilor de evoluția comunităților din trecut.

Bibliografie:

1. Toșa, Ioan și Munteanu, Maria Simona. Parcul Etnografic Național “Romulus Vuia” (1929-2009). Editura Argonaut, 2009.

2. Muzeul Etnografic al Transilvaniei, 2025. https://www.muzeul-etnografic.ro

Auto: Alexandru Szabo