
conferința de finalizare a proiectului „Conservare – restaurare și punere în valoare a Bisericilor din lemn Petrindu și Cizer”
Consiliul Județean Cluj, împreună cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Asociația Nordică de Design Urban din Norvegia, vă invită să participați joi, 27 aprilie 2017, cu începere de la ora 11.00, în Sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei la conferința de finalizare a proiectului „Conservare – restaurare și punere în valoare a Bisericilor din lemn Petrindu și Cizer” implementat de Consiliul Județean Cluj cu finanțare din Granturile SEE.
Reamintim faptul că obiectivul general al acestui proiect l-a reprezentat punerea în valoare a monumentelor din cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei – Secția în aer liber, respectiv restaurarea, conservarea și redarea în circuitul turistic a bisericilor din lemn Petrindu și Cizer, în vederea creșterii atractivității turistice a Clujului. De asemenea, în cadrul proiectului a fost elaborat și Master Planul de dezvoltare a Parcului Etnografic Romulus Vuia, document care a stat la baza inițierii concursului internațional de soluții vizând revitalizarea zonei Parcului Hoia, demers a cărui finalitate a reprezentat-o conferința desfășurată marți, 25 aprilie a.c., în cadrul căreia a fost anunțată soluția arhitecturală câștigătoare a competiției inițiate de Consiliul Județean Cluj.
Valoare totală a proiectului a fost de 3.880.209 lei (878.372,15 euro), acesta fiind finanțat în proporție de 100% prin Mecanismul Financiar SEE 2009-2014.
Biroul de presă
26 Aprilie 2017
Consiliul Judeţean Cluj
Serviciul Relaţii Publice
Calea Dorobanţilor, nr.106,camera 3-4
C.P. 400609, municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj
Tel: +40 372640045
Tel/fax: +40 372640046
Tel Verde (apelabil gratuit din reţeaua Romtelecom): 0 800 410 999
e-mail: infopublic@cjcluj.ro; relatiipublice.cjcluj@gmail.com;