Inițiativa înființării Muzeului Etnografic a aparținut Consiliului Dirigent al Transilvaniei care, prin inspectorul general al muzeelor, Coriolan Petranu, a făcut primele demersuri în acest sens.
După dizolvarea Consiliului Dirigent, proiectul organizării muzeului a fost dus la bun sfârșit de Fundația Culturală „Principele Carol”. La 1 mai 1922, Fundația a constituit o comisie însărcinată cu organizarea muzeului, din care făceau parte ilustre personalități ale epocii: Sextil Pușcariu, George Vâlsan, Alexandru Lapedatu, George Oprescu și Romulus Vuia, acesta din urmă devenind primul director al instituției (1923-1948).
Primele campanii de cercetare, realizate în anii 1922-1923, au fost finalizate prin achiziționarea unui număr 1230 de obiecte și prin realizarea a 160 fotografii. Aceste materiale etnografice au constituit suportul primei expoziții etnografice permanente, deschise în primăvara anului 1923.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei în cifre
În cei peste 100 de ani de funcționare, Muzeul Etnografic al Transilvaniei a strâns zeci de mii de artefacte și fotografii de colecție, unele dintre ele fiind expuse în expozițiile permanente, altele disponibile publicului cu ocazia diferitelor expoziții temporare.
Până în anul 1925, muzeul a funcționat, provizoriu, în clădirea fostului Muzeu de Arte și Meserii de strada George Barițiu. Cel dintâi sediu permanent al muzeului s-a aflat în Piața Mihai Viteazul, într-o clădire care adăpostise în trecut, printre altele, Muzeul de Relicve. Aici a fost inaugurată, la 17 iunie 1928, o expoziție permanentă de excepție, organizată pe următoarele sectoare tematice: culesul din natură, vânătoarea, pescuitul, agricultura, creșterea animalelor, industria casnică textilă, cojocăritul, olăritul, mobilier, elemente de construcție, bucătăria, portul popular, cusăturile și țesăturile, cartografie etnografică.
Între 1935 și 1957, cu o întrerupere în anii 1940-1945, muzeul a funcționat în clădirea Cazino din Parcul public al orașului. Aici a fost inaugurată oficial, la 17 iulie 1937, în prezența Regelui Carol al II-lea, cea de a treia expoziție permanentă, cuprinzând aceleași sectoare tematice prezentate în expoziția din 1928.
Palatul Reduta
Clădirea în care se află sediul administrativ al Muzeului Etnografic al Transilvaniei a luat numele principalei săli din incinta edificiului, denumită „Reduta” (de la fr. redoute = sală de dans). Istoria edificiului este însă cu mult mai veche, având rădăcinile în Evul Mediu.
Între 1940 și 1945 muzeul s-a aflat în refugiu la Sibiu. Aici, la inițiativa lui Romulus Vuia, au fost puse bazele unui nou muzeu etnografic în aer liber. După revenirea Muzeului Etnografic al Transilvaniei la Cluj, în iulie 1945, Sibiului i-a rămas moștenire acest nucleu expozițional care s-a dezvoltat, în timp, până la actualul Muzeu al Civilizației Tradiționale.
În anul 1957, Muzeului Etnografic la Transilvaniei i-a fost atribuit actualul său sediu, clădirea istorică „Reduta” de pe strada Memorandumului nr. 21, iar începând cu anul 1958 au început lucrările de restaurare a clădirii. Muzeul funcționează în această clădire până astăzi, transformându-se astfel într-unul dintre cele mai importante repere de pe harta culturală a României.
Parcul Etnografic ”Romulus Vuia”
Este primul muzeu în aer liber din România, înfiinţat la 1 iunie 1929, ca secție a Muzeului Etnografic al Ardealului, prin hotărârea Ministerului Cultelor şi Artelor.
Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, a optat pentru o formă de organizare în care unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale. Suprafața inițială a parcului era de 75 de hectare.
Vrăji, farmece și credințe din Transilvania secolului al XIX-lea