Reintegrări. Fragmente de port tradițional în moda contemporană

Expoziția Reintegrări. Fragmente de port tradițional în moda contemporană propune o reflecție asupra reintegrării fragmentelor și pieselor de port tradițional românesc în creația de modă contemporană, nu ca exercițiu nostalgic, ci ca act critic, responsabil și creativ de recontextualizare a patrimoniului.
Proiectul pornește de la ideea că portul tradițional nu este un obiect închis într-un timp istoric fix, ci un corp viu de semnificații, materiale, gesturi și memorii care pot fi reactivate în prezent.
Prin intervenții minimale sau radicale, designerii implicați integrează fragmente existente: cămăși, textile, broderii, elemente de costum, în piese de modă contemporană, păstrând vizibilă urma timpului, a purtării și a istoriei.
Un element definitoriu al proiectului este structura sa în etape distincte, care implică publicul și comunitatea ca parte activă a procesului curatorial:
Astfel, a existat o etapă, în perioada 9-20 martie 2026, în care fani ai Muzeului Etnografic al Transilvaniei au donat piese sau fragmente de țesătură ori de port tradițional aflate în afara circuitului muzeal și care nu le mai erau de folos, pentru a deveni parte importantă din viitoarea expoziție. Practic, gestul, transformă donația într-un act de transmitere, nu de abandon, din sfera privată în cea a dialogului cultural.
Apoi, a urmat stratul procesului de creație, în urma atribuirii fiecărui designer participant, a unei piese, prin tragere la sorți. O parte din piese sunt însoțite și de poveste scrisă din amintirile persoanei care a oferit-o.
Expoziția finală, vernisată în data de 15 iulie este concepută ca o instalație și depășește prezentarea clasică a obiectului vestimentar.
În contextul proiectului Reintegrări. Fragmente de port tradițional în moda contemporană, moda este abordată nu ca produs, ci ca instrument de cercetare culturală, iar expoziția devine spațiul de negociere între conservare și transformare, între memorie și contemporaneitate.
Spațiul muzeal devine astfel un mediu de dialog între trecut și prezent, între obiect, corp și privire, între patrimoniu și practică artistică actuală.
Pentru amănunte despre acest proiect, AICI

