Festivalul Curtea Armenească 2026
În zilele de 10 și 11 iulie, între orele 12 și 18, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei se desfășoară Festivalul Curtea Armenească, ocazie cu care tradițiile pot fi ascultate, admirate și descoperite.
Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Curtea Armenească include muzică, dansuri tradiționale, lansări de carte și film, expoziție de obiecte de artizanat și momente de neuitat, pentru toți vizitatorii.
Festivalul își va deschide porțile, vineri, 10 iulie 2026, la ora 17, cu un spectacol de dansuri armenești. Ansamblul Hayakaghak din Gherla revine, ca în fiecare an, la Festivalul Curtea Armenească, aducând pe scenă energia, eleganța și autenticitatea dansurilor tradiționale armenești.

Tot vineri va avea loc și lansarea volumului “150 de proeme” semnat de Varujan Vosganian, de la ora 18.

Participanții la festival, în ambele zile, au ocazia de a vizita standurile dedicate culturii armene, cu cărți, covoare, costume tradiționale, bijuterii, cafea și alte obiecte ce poartă amprenta unui patrimoniu bogat și viu. Un prilej de a lua acasă o parte din povestea acestei comunități.

Ziua de sâmbătă, 11 iulie vine cu spectalo de dansuri grecești, concert Con Anima Quartet, proiecție film Armine Vosganian și concert de duduk.
Fondat în 2020 în cadrul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, ansamblul reunește tinere muziciene distinse la concursuri naționale și internaționale, dedicați promovării muzicii de cameră.

Cosmin Rafael Bălean Band vă invită să descoperiți frumusețea dudukului, instrument tradițional armenesc cu un sunet unic, profund și plin de emoție. Un moment muzical care aduce mai aproape spiritul și sensibilitatea culturii armene.


