Găbănașul și cotețul din nuiele din satul Sucutard-proiect restaurare INP

Termen provenit din limba maghiară (gabonás = hambar, grânar), găbănașul este o clădire independentă din gospodăriile oamenilor mai înstăriți, care avea rolul de cămară, depozit pentru diverse lucruri sau hambar.

Găbănașul aflat în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” este o construcție din lemn de stejar, în căței, pe o fundație din piatră, formată dintr-o cămară fără ferestre și un pridvor în față. Această anexă cu dimensiunile de 5 x 3,5 m a fost ridicată în anul 1914 în curtea casei din Sucutard, urmând aliniamentul șurii și al coșteiului din nuiele.  Tehnica în căței este o metodă tradițională de îmbinare a bârnelor din lemn, care asigură o durabilitate mare și o execuție relativ simplă, care nu necesită elemente de feronerie. Bârnele găbănașului sunt blocate prin intermediul unor pene sau țăruși din lemn, numiți „căței”. Aceștia sunt introduși vertical în orificii pregătite la intersecția bârnelor, astfel că acestea sunt imobilizate, permițând totodată mișcări controlate ale lemnului datorate uscării, fără însă a crăpa structura.

Acoperișul din stuf, în strat gros izola foarte bine termic, pe timp de vară, încăperea cu fundație din piatră, fără geamuri și acoperită doar cu stuf, era un loc răcoros, aerisit, ideal pentru păstrarea cerealelor și a altor alimente. Marginile acoperișului sunt prelungite la mai mult de un metru de perete, iar înclinația acoperișului este de minim 45 de grade, astfel că apa se scurge foarte ușor.

Totodată, un acoperiș din stuf permite circulația aerului, prevenind condensul și mucegaiul, elemente determinante pentru păstrarea în condiții optime a cerealelor sau ale altor provizii. Stuful are o durată de viață extrem de lungă (peste 50 de ani), iar putrezirea începe de la margine, astfel că acestea erau bătute anual, iar părțile vegetale slabe cădeau și erau înlăturate.

Acest tip de streașină poartă denumirea de „streașină largă aruncătoare de ploi”, căci apa alunecă repede peste acoperiș și este aruncată departe de pereții casei, și aceștia fiind protejați de umezeală și îngheț. Stuful era legat cu nuiele din alun ori din salcie, cunoscute pentru flexibilitate, apoi întregul smoc era bătut cu maiul și se îndesa până devenea extrem de rigid. Partea de sus a acoperișului este acoperită de un snop special numit „clop” (din limba maghiară kalap = pălărie) care are proprietatea de a stopa și mai bine pătrunderea apei.

Cotețul cu pereții din nuiele este o altă anexă a gospodăriei din satul Sucutard, poziționată pe linia grajdului. Exista un coteț cu pereți din bârne din lemn unde erau protejate animalele pe timpul iernii, iar cel din nuiele le adăpostea pe timpul verii ca spațiu mai bine ventilat și, prin urmare, mai răcoros. Având formă circulară și fiind prevăzut cu două orificii (pentru acces și hrănire) adăpostul din nuiele este acoperit cu stuf, prin urmare este bine ventilat, răcoros și totodată protejat de ploi. Construit pe o fundație de suprafață din piatră, acoperită cu bârne din lemn, cotețul este protejat de acoperișul cu streșini ample care aruncă apa la mare distanță de perete.

Gospodăria din Geaca, județul Cluj este reprezentativă pentru o subzonă etnografică puternic individualizată, caracterizată în plan constructiv prin utilizarea stufului din resursele locale pentru realizarea învelitorilor caselor și anexelor gospodărești.

Învelitoarea din stuf a găbănașului și a cotețului din nuiele ale gospodăriei din Parcul Etnografic „Romulus Vuia” prezintă deteriorări masive, cauzate de influența factorilor de mediu externi, fapt care permeabilizează și șubrezesc construcția vernaculară prin pătrunderea apei de ploaie elementele structurale și punerea în pericol a integrității pieselor de patrimoniu. A fost necesară intervenția pentru înlocuirea acoperișului vechi din stuf cu unul nou, montat în tehnică tradițională.

Executantul lucrărilor este firma SC Zegas Tour SRL din Sibiu, care a parcurs anumite etape în procesul de realizare a lucrărilor:

• Decopertarea învelitorii vechi;
• Refacerea învelitorii noi, cu stuf legat cu sârmă de lețurile șarpantei. Grosimea învelitorii este de 40 cm, de la bază până la vârf. Jupii de la strașină sunt băturți și aliniați, iar jupii de la interiorul acoperișului sunt solziți și bătuți neted, astfel încât pantele să fie plane. Învelitoarea se prezintă compactă și densă, fără porțiuni insuficient bătute care să creeze ulterior gropi. Partea de sus a acoperișului este realizată conform tehnicii tradiționale locale, prin plasarea de jupi împletiți pe creastă. Respectarea tehnicii tradiționale asigură realizarea învelitorii conform aspectului original care se regăsește în întreaga gospodărie din Sucutard.

Pe toată durata lucrărilor, un specialist din cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei a supravegheat bunul mers al activităților.

Suprafața totală a învelitorilor este 80 mp, iar prețul pe metrul pătrat este 750 lei, fără TVA. Prețul de execuție este 60.000 lei fără TVA la care se adaugă 12.600 lei TVA, total 72.600 lei.

Realizarea noii învelitorii din stuf este parte a proiectului Reabilitarea monumentelor etnografice din Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”, secția în aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei SESIUNEA III : MUZEE ÎN AER LIBER  – MONUMENTE DE ARHITECTURĂ VERNACULARĂ, prin care se doreşte punerea în valoare a patrimoniului existent.

Proiectul de restaurare 2025-2027 este parte a programului de finanţare „Timbrul Monumentelor Istorice” al Institutului Național al Patrimoniului, Muzeul Etnografic al Transilvaniei beneficiind de o finanţare nerambursabilă în valoare de 2.051.459 lei.

Bibliografie:

Toșa, Ioan & Munteanu, Maria-Simona, Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” (1929-2009), Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009;

Raicu, Carmen-Florentina, O casă, o poveste. Casa țărănească din satul Sucutard, comuna Geaca, județul Cluj – Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” Cluj-Napoca.

Dr. Ancuța-Lăcrimioara Chiș