Gospodăria din Berbești, județul Maramureș – proiect restaurare INP

În zona Maramureșului, într-un sat pitoresc, Berbești, o familie înstărită a construit în 1795 o gospodărie mai mult decât impunătoare pentru acea vreme. Gazdele îi întâmpinau pe toți cei care le treceau pragul, mai întâi cu o splendidă poartă, înaltă, maiestoasă, iar apoi într-o curte dublă organizată astfel încât să separe zona de casă de cea pentru creșterea animalelor.

Construirea gospodăriei a fost posibilă deoarece, în schimbul obligațiilor militare, locuitorii zonei primeau o libertate personală care le permitea și un drept funciar aparte.

În apropierea ieșirii Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia” se află Gospodăria din Berbești, județul Maramureș, construcție reprezentativă așezărilor răsfirate cu începuturi de adunare.

Specific acestui obiectiv istoric este curtea dublă care se întinde pe o suprafață mare de teren, parte importantă a gospodăriilor care au apărut în zonele unde creșterea animalelor era printre ocupațiile de bază ale locuitorilor.

De asemenea, curțile duble pot fi întâlnite și în alte zone din Transilvania, începând cu așezările din Țara Hațegului, continuând prin Țara Lăpușului și în final în zona Maramureșului.

Împrejurul gospodăriei din Berbești poate fi observat un gard din nuiele care la partea superioară prezintă un acoperiș în două ape. Intrarea se face prin impunătoarea poartă construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și transferată din localitatea Vad, județul Maramureș, în Parcul Național Etnografic „Romulus Vuia” în anul 1965.

Tot în acest an, Muzeul Etnografic al Transilvaniei a achiziționat și fântâna cu roată (Bârsana, jud. Maramureș), cămara (Vad, jud. Maramureș) și colejna (Călinești, jud. Maramureș) care pot fi observate în curte.

La intrare, decorați prin tehnica cioplirii cu motivul frânghiei și rozetei, cei trei stâlpi înalți susțin cununa acoperișului porții realizat în două ape și delimitează în același timp două intrări separate. Precum a fost amintit anterior, elementele prezente în gospodăriile din Maramureș, printre care se numără și această poartă, prezentau statutul socio-economic al proprietarului. Nemeșii, care erau scutiți de anumite obligații feudale, puteau să construiască aceste porți înalte și falnice.

Casa Pop Gheorghe din gospodărie a fost cumpărată în 1957 de Muzeul Etnografic al Transilvaniei, construcția datând din 1795, an în care bârnele masive de stejar au fost puse pe temelia de piatră. Este compusă din trei încăperi ale căror pereți atât interior, cât și exterior, sunt realizați din bârne aparente, iar spațiile dintre bârne au fost umplute cu mușchi, pentru a asigura izolația împotriva curenților de aer rece.

Pășind prin casă, se poate observa la intrare tinda, apoi camera de locuit, o cămară, iar la exterior pridvorul care prezintă în zona tindei și a cămării un spațiu amplu utilizat pentru desfășurarea activităților casnice.

O zonă indispensabilă pentru organizarea locuinței, tinda (lipsită de geamuri și răcoroasă) este locul unde era păstrat de regulă lădoiul cu făină și o parte din inventarul gospodăriei. De aici se poate intra fie în cămară, fie în camera de locuit situată în partea dreaptă și organizată asimetric.

O piesă monumentală, vatra liberă, delimitată pe două laturi de prichiciul de lemn decorat geometric și pe care se află cuptorul de copt pâine ocupă aproximativ un sfert din acest spațiu. Se poate observa totodată și hornul pentru evacuarea fumului care este construit deasupra cuptorului în fața căruia mâncarea era gătită la căldura focului făcut pe vatră. În colțul de lângă este așezat patul, iar în jurul lui sunt așezate o mulțime de țesături decorative, țoale, ștergare, covoare de lână sau lepedeie de cânepă.

Locul de luat masa, situat în colțul opus sobei, se remarcă prin prisma vechimii pieselor de mobilier. Îmbrăcată cu fețe de masă, una de cânepă și una de lână, masa cu săcrie este o piesă cu adevărat importantă. Aceasta este flancată de două lavițe și două scaune vechi, iar intrând pe ușă, în partea dreaptă, se găsesc podișorul și stelajul, elemente pentru păstrarea veselei.

În curtea animalelor, despărțită de curtea casei printr-un gard de nuiele cu o vramniță, sunt amplasate construcții specifice acestora: șura, cotețe pentru găini și porci, fânarul și o fântână cu cumpănă. Șura, construită din bârne de stejar așezate pe o fundație de piatră, datează din anul 1894. Alături, este amplasat șopronul pentru depozitarea furajelor care a fost construit pe 6 stâlpi, cotețele pentru porci și fântâna cu cumpănă.

Reabilitarea monumentelor din cadrul Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia” care include și gospodăria din Berbești reprezintă o inițiativă absolut necesară pentru protejarea și conservarea patrimoniului românesc.

Învelitorile din șindrilă de pe casă, șură și celelalte anexe au prezentat deteriorări semnificative cauzate de influența negativă a factorilor de mediu externi și totodată, de inevitabila trecere a timpului.

Dat fiind faptul că acoperișurile și-au pierdut impermeabilitatea, probabilitatea ca apa de ploaie să afecteze elemente importante de structură a crescut semnificativ punând în pericol integritatea și starea de conservare a clădirii și a obiectelor de patrimoniu.

Pentru a evita aceste degradări s-a impus de urgență lucrarea de înlocuire a învelitorii cu noi șindrile meșteșugite și montate pe două rânduri prin tehnici tradiționale. Astfel, începând cu luna august a anului 2025, șindrila de pe toate acoperișurile din gospodărie a fost înlocuită cu șindrilă nehorjită de molid cu lungimea de 60cm, în cadrul proiectului de restaurare derulat prin Programul de finanțare: „Timbrul Monumentelor Istorice” al Institutului Național al Patrimoniului.