Gospodăria din Berbești, județul Maramureș – proiect restaurare INP

În zona Maramureșului, într-un sat pitoresc, Berbești, o familie înstărită a construit, în 1795, o gospodărie mai mult decât impunătoare, pentru acea vreme. Gazdele îi întâmpinau pe toți cei care le treceau pragul, mai întâi cu o splendidă poartă, înaltă, maiestoasă, iar apoi cu o curte dublă organizată astfel încât să separe zona de casă de cea pentru creșterea animalelor.

Construirea acestei mari gospodării a fost posibilă deoarece, în schimbul obligațiilor militare, locuitorii zonei primeau o libertate personală care le permitea și un drept funciar aparte.

În imediata apropiere a intrării în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” se află Gospodăria din Berbești, județul Maramureș, care conturează publicului o parte importantă din imaginea de ansamblu a așezărilor răsfirate cu începuturi de adunare.

Specific acestui obiectiv istoric este curtea dublă care se întinde pe o suprafață mare de teren, parte importantă a gospodăriilor care au apărut în așezările unde creșterea animalelor era printre ocupațiile de bază ale locuitorilor.

De asemenea, curțile duble pot fi întâlnite și în alte zone din Transilvania, începând cu așezările din Țara Hațegului, continuând prin Țara Lăpușului și în final în zona Maramureșului.

Împrejurul gospodăriei din Berbești se poate observa un gard din nuiele împletit cu măiestrie și care la partea superioară prezintă un acoperiș în două ape. Intrarea se face prin impunătoarea poartă cu două aripi construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și transferată din localitatea Vad, județul Maramureș, în Parcul Național Etnografic „Romulus Vuia”, în anul 1965.

Tot în acest an, Muzeul Etnografic al Transilvaniei a achiziționat și fântâna cu roată (Bârsana, jud. Maramureș), cămara (Vad, jud. Maramureș) și colejna (Călinești, jud. Maramureș) care pot fi observate în curte.

La intrare, decorați prin tehnica crestării cu bine-cunoscutul motiv al frânghiei și a rozetei, cei trei stâlpi înalți susțin grandios cununa acoperișului porții realizată tot în două ape și delimitează în același timp două intrări separate, una pentru oameni și animale, iar cealaltă pentru mijloacele de transport. Precum a fost amintit anterior, elementele prezente în gospodăriile din Maramureș, printre care se numără și această poartă, prezentau statutul socio-economic al proprietarului.

Nemeșii, care erau scutiți de orice obligație feudală, puteau să construiască aceste porți înalte și falnice.

Casa Pop Gheorghe, care poate fi remarcată în gospodărie, a fost cumpărată în 1957 de către Muzeul Etnografic al Transilvaniei, construcția ei datând din 1795, an în care bârnele masive de stejar au fost puse pe temelia de piatră.

Casa este compusă din trei încăperi ale căror pereți sunt atât pe interior, cât și pe exterior, realizați din bârne aparente, iar spațiile dintre ele au fost umplute cu mușchi, pentru a asigura izolația împotriva curenților de aer rece.

Pășind prin casă, se poate observa, la intrare, tinda apoi camera de locuit, o cămară, iar la exterior pridvorul care prezintă în zona tindei și a cămării un spațiu puțin mai amplu utilizat pentru desfășurarea activităților casnice.

O zonă indispensabilă pentru organizarea locuinței, tinda (lipsită de geamuri și răcoroasă) este locul unde era păstrat de regulă lădoiul cu făină și o parte din inventarul gospodinei. De aici se poate intra fie în cămară, fie în camera de locuit situată în partea dreaptă și organizată asimetric.

O piesă monumentală, vatra liberă, delimitată pe două laturi de prichiciul de lemn decorat geometric și pe care se află cuptorul de copt pâine ocupă aproximativ un sfert din acest spațiu. Se poate observa totodată și hornul pentru evacuarea fumului care este construit deasupra cuptorului în fața căruia mâncarea era gătită de la căldura focului făcut pe vatră. În colțul de lângă este așezat patul, iar în jurul lui sunt agățate o mulțime de țesături decorative, țoale, ștergare, covoare de lână sau lepedeie de cânepă.

Locul de luat masa, situat în colțul opus sobei, se remarcă prin prisma vechimii pieselor de mobilier. Îmbrăcată cu fețe de masă, una de cânepă și una de lână, masa cu săcrie este o piesă cu adevărat reprezentativă. Aceasta este flancată de două lavițe și două scaune vechi, iar intrând pe ușă, în partea dreaptă, se găsesc podișorul și stelajul, elemente pentru păstrarea veselei cu însemnătate istorică.

În curtea animalelor, despărțită de curtea casei printr-un gard de nuiele cu o vramniță, sunt amplasate construcții specifice acestora: șura, cotețe pentru găini și porci, fânarul și o fântână cu cumpănă care schițează perfect imaginea activității de creștere a animalelor.

Șura datează din anul 1894, iar construcția acesteia din bârne de stejar așezate pe o fundație de piatră prezintă în detaliu elemente tradiționale care pot fi observate și la șopronul alăturat construit pe 6 stâlpi, folosit pentru depozitarea furajelor.

Reabilitarea monumentelor din cadrul Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia” care include și gospodăria din Berbești reprezintă o inițiativă absolut necesară pentru protejarea și conservarea patrimoniului românesc.

Este urmărită nu doar păstrarea integrității construcțiilor, ci și integrarea lor într-un proiect amplu prin care se creează o perspectivă mai clară asupra arhitecturii și a tradițiilor populare care au ca scopuri principale conservarea obiceiurilor din trecut și educarea unui public cât mai numeros în privința valorilor culturale naționale.

Gospodăria din Berbești aduce generațiilor din prezent o legătură profundă cu tehnicile tradiționale de construcție și cu elemente autentice de interior (vatra, cuptorul de copt, lavițele unghiulare pentru dormit, țesăturile din lână și ceramica ornamentală). Toate reflectă modul de viață, obiceiurile și funcțiile sociale ale familiei de odinioară. Ca parte din patrimoniul Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, gospodăria servește drept instrument de educație culturală și de promovare facilitând conectarea vizitatorilor cu evoluția comunităților rurale transilvănene.

Învelitorile din șindrilă de pe casă, șură și celelalte anexe au prezentat deteriorări semnificative cauzate de influența negativă a factorilor de mediu externi și totodată, de inevitabila trecere a timpului.

Dat fiind faptul că acoperișurile și-au pierdut impermeabilitatea, probabilitatea ca apa de ploaie să afecteze elemente importante de structură a crescut semnificativ punând în pericol integritatea și starea de conservare a clădirii și a obiectelor de patrimoniu.

Mai mult decât atât, pătrunderea apei de ploaie și în celelalte obiective mobile amplasate în curtea gospodăriei ar putea afecta ireversibil integritatea și starea lor de conservare.

Pentru a evita aceste degradări s-a impus de urgență lucrarea de înlocuire a învelitorii cu noi șindrile meșteșugite și montate pe două rânduri prin tehnici tradiționale. Astfel, începând cu luna august a anului 2025, șindrila de pe toate acoperișurile din gospodărie a fost înlocuită cu șindrilă nehorjită de molid cu lungimea de 60cm, în cadrul proiectului de restaurare derulat prin Programul de finanţare: „Timbrul Monumentelor Istorice” al Institutului Național al Patrimoniului.

Astfel, gospodăria din Berbești va putea, în continuare, să conserve memoria arhitecturală și socială a țăranilor maramureșeni și să ofere un cadru autentic pentru transmiterea peste generații a meșteșugurilor, riturilor și obiceiurilor rurale.

De asemenea, prin acest proiect este stimulat turismul cultural și programele educaționale în domeniu, întărind sentimentul de identitate locală și apartenență la patrimoniul național.