Învățarea pe tot parcursul vieții conștientizată de seniorii clujeni
Conștientizarea învățării pe tot parcursul vieții în rândul seniorilor este un subiect important, deoarece subliniază beneficiile și oportunitățile pentru persoanele înaintate în vârstă de a se implica în activități educaționale pe tot parcursul vieții.
În acest sens, seniorii de la Centrul de zi pentru vârstnici din cadrul Direcției de Asistență Socială și Medicală Cluj care au beneficiat de mobilități în cadrul proiectului Erasmus, au participat la o nouă activitate coordonată de specialiștii MET, care au susținut ateliere mixte adulți-copii, de pictură pe sticlă, în Parcul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.
Participanții au învățat tehnica picturii pe sticlă, un material accesibil în sec. XVIII -XIX, perioadă în care erau folosiți pigmenți naturali sub formă de pulberi.



De-a lungul vremii, meșterii iconari transilvăneni au dezvoltat faimoase centre de pictură pe sticlă, cum este și cel de la Mănăstirea Nicula, din județul Cluj. Muzeul Etnografic al Transilvaniei deține câteva icoane din acest centrul și specialiștii muzeului împărtășesc aceste izvoade și tehnici organizând ateliere de pictură pe sticlă potrivite pentru toate vârstele.
Această activitate face parte din seria sesiunilor de informare dedicate mobilităților Erasmus+ de educație a adulților, în cadrul unui proiect Erasmus în care Muzeul Etnografic al Transilvaniei este lider de consorțiu.
Implicarea în activități de învățare, pe tot parcursul vieții, poate ajuta la menținerea funcției cognitive. Învățarea pe tot parcursul vieții oferă oportunități de interacțiune socială, reducând sentimentele de izolare și singurătate.
Cursurile, atelierele și grupurile de studiu pot ajuta persoanele în vârstă să intre în contact cu alte persoane cu care pot împărtăși interese similare.

