Joagărul din Botiza– proiect restaurare INP

Joagărul hidraulic a fost construit la sfârșitul secolului al XIX-lea în localitatea Botiza din județul Maramureș. Achiziționată în anul 1963 de către muzeu, de la Grigore Perța, instalația este una impunătoare ca dimensiuni și complexitate, fiind formată din șopron, roată de apă, jug cu două cuțite, car pe valțuri, jilipuri pentru apă și cădere a apei, roată și lanț trăgător. Aceste componente formează o instalație complet automatizată de tăiere a scândurilor din bușteni.

Specific zonelor montane bogate în resurse forestiere, joagărul este un mecanism hidraulic destinat debitării buștenilor în scânduri. Ansamblul tehnic este adăpostit într-o construcție cu plan dreptunghiular, realizată pe stâlpi, cu două niveluri, acoperită cu o învelitoare din șindrilă dispusă în două ape. Nivelul superior găzduiește instalația propriu-zisă de tăiere, alcătuită din jugul prevăzut cu pânze de fierăstrău și din carul cu valțuri. Acesta din urmă este constituit dintr-un cadru dreptunghiular din bârne, montat pe role din lemn, care permite deplasarea controlată a bușteanului. Sistemul de avans este asigurat de roata de tracțiune, fixată la capătul unui sul, precum și de lanțul trăgător care, prin înfășurarea progresivă pe roata de tracțiune, antrenează carul și apropie bușteanul de pânzele de fierăstrău.

La nivelul inferior al șopronului se află mecanismul de acționare al instalației. Acesta este compus din roata hidraulică, un butuc masiv din lemn asupra căruia cade apa, precum și dintr-un sistem de transmitere a mișcării format din bielă și manivelă metalice, fixate la extremitatea butucului. Acest ansamblu are rolul de a transforma mișcarea de rotație a roții de apă într-o mișcare rectilinie alternativă a jugului cu pânzele de fierăstrău.

Transmiterea mișcării către sistemul de avans al carului se realizează prin intermediul unor pârghii articulate. Acestea sunt fixate, pe de o parte, într-un sul de lemn mobil, iar pe de altă parte, în partea inferioară a jugului cu fierăstrău (pârghia jugului) și în roata prevăzută cu sul care asigură deplasarea carului (pârghia împingătoare). Astfel, în momentul ridicării jugului cu pânzele de fierăstrău, pârghia jugului determină rotirea sulului într-un sens prestabilit, ceea ce face ca pârghia roții să antreneze roata de tracțiune. În consecință, lanțul se înfășoară pe sul, iar carul cu bușteanul este tras treptat spre zona de tăiere, ceea ce permite obținerea unor scânduri de dimensiuni relativ uniforme.

Importanța joagărului în economia tradițională rurală a fost considerabilă. Acesta a înlocuit treptat metodele manuale de tăiere a lemnului, sporind eficiența muncii și reducând efortul fizic. Totodată, existența joagărelor a favorizat dezvoltarea arhitecturii vernaculare din lemn, contribuind la realizarea locuințelor, anexelor gospodărești, porților monumentale și a edificiilor religioase. Prin urmare, joagărul poate fi considerat un factor determinant în configurarea peisajului cultural al zonelor montane.

Din perspectivă culturală și etnografică, joagărul din Botiza constituie o valoroasă componentă a patrimoniului tehnic popular. Acesta nu trebuie privit exclusiv ca un obiect funcțional, ci ca un document material al civilizației tradiționale, care ilustrează relația dintre om, muncă și natură. Funcționarea unor astfel de instalații până în a doua jumătate a secolului al XX-lea subliniază durabilitatea și eficiența soluțiilor tehnice tradiționale.

În contextul contemporan, joagărul capătă o semnificație nouă, fiind valorizat ca obiect de patrimoniu cultural și resursă educațională. Conservarea și integrarea sa în proiecte de cercetare, contribuie la protejarea identității locale și la transmiterea cunoștințelor tradiționale către generațiile viitoare.

Din cauza factorilor de mediu, vechea șindrilă care acoperea mecanismul a fost afectată, astfel că a devenit imperios necesară înlocuirea învelitorii joagărului.

Această instalație tehnică reprezintă o etapă importantă în evoluția tehnologiilor de prelucrare a lemnului în mediul rural. Restaurarea sa va păstra funcționalitatea și autenticitatea mecanismului, oferind o perspectivă educativă asupra valorificării resurselor naturale.

Învelitoarea din șindrilă este în mod tradițional din lemn de brad, compusă din plăci lungi și subțiri care se suprapun pe acoperiș pentru a asigura protecția împotriva intemperiilor. Acoperișul joagărului este realizat din șindrilă de lemn, așezată în două rânduri, soluție constructivă frecvent întâlnită la instalațiile tehnice tradiționale, care asigură atât funcționalitatea, cât și durabilitatea în condiții de exploatare intensă. Șindrila în două rânduri asigură o bună protecție împotriva precipitațiilor și zăpezii, fără a conferi acoperișului caracterul masiv rezervat clădirilor cu funcție simbolică sau reprezentativă, unde se utiliza frecvent șindrila în trei rânduri.

Proiectul de realizare a  învelitorii din draniță este parte a proiectului Reabilitarea monumentelor etnografice din Parcul Etnografic  Național „Romulus Vuia”, secția în aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei SESIUNEA III : MUZEE ÎN AER LIBER  – MONUMENTE DE ARHITECTURĂ VERNACULARĂ prin care se doreşte punerea în valoare a patrimoniului existent în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca.

Proiectul de restaurare a joagărului hidraulic din Botiza este parte a programului de finanţare „Timbrul Monumentelor Istorice” al Institutului Național al Patrimoniului, Muzeul Etnografic al Transilvaniei beneficiind de o finanţare nerambursabilă în valoare de 2.051.459 lei.

Costurile individuale ale proiectului: Șindrilă pe suprafața de 72 mp x 480 lei/mp = 34.560 lei, fără TVA, la care se adaugă 7.257,6 lei. Costul total al intervenției: 41.817,6 lei.

Bibliografie:

Strategia de dezvoltare durabilă a orașului Botiza 2021-2027, Business Concept SRL, Botiza, 2021;

Toșa, Ioan & Munteanu, Maria-Simona, Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” (1929-2009), Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009.

Autor: Dr. Ancuța-Lăcrimioara Chiș