Mineralia. Mineralele și zodiile. Piatra Lunii și Selenitul
Din cele mai vechi timpuri oamenii au încercat sǎ își explice apariția pe Pǎmânt a unor minerale cu aspect extraordinar datoritǎ transparenței perfecte sau culorilor deosebite.
Pe lângǎ acestea, perfecțiunea cristalelor a dus la asocierea formǎrii lor cu fenomene astrale. “Piatra lunii”, din familia mineralǎ a feldspaților, încântǎ privirea prin frumusețea sa unică dar și prin puterea mistică care i-a fost alăturatǎ, încǎ din vremuri antice.
Istoria acestui mineral devine și mai spectaculoasǎ odatǎ cu descoperirea semnificației acesteia în diferite culturi: în Mesopotamia era utilizat în ritualurile magicienilor, în Roma anticǎ contribuia la purificarea minții și luarea unor decizii intelepte, la hinduși era un simbol al iubirii sau oferea purtǎtorului puteri de clarviziune.
În diferite culturi, piatra lunii a fost considerată în mod tradițional o piatră a călătorilor, folosită ca amuletă pentru a proteja călătorii de probleme, în special noaptea la lumina lunii.
Efectul optic special al acestui mineral este descris ca o strǎlucire difuzǎ ce pare sǎ pluteascǎ sub suprafața pietrei.
De aici provine asemǎnarea cu lumina Lunii și asocierea mineralului cu astrul nopții. Selenitul este o varietate cristalinǎ a mineralului gips. Culoarea sa este alb satinat, translucid, cu aspect fibros. Numele deriva din grecescul selenites lithos, literal însemnand „piatra lunara”.

Numele a fost dat deoarece, în trecut, oamenii credeau că piatra creștea și descreștea odată cu ciclurile Lunii. Aspectul selenitului și asemǎnarea evidentǎ cu nuanțele astrului nopții îl fac deosebit de atractiv.
Evenimentul expozițional special Mineralia. Mineralele și zodiile – Piatra Lunii și Selenitul va avea loc în perioada 22-24 mai, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în Galeria Cellarium.
Mineralele și zodiile
Din cele mai vechi timpuri oamenii au încercat sǎ își explice apariția pe Pǎmânt a unor minerale cu aspect extraordinar datoritǎ transparenței perfecte sau culorilor deosebite. Pe lângǎ acestea, perfecțiunea cristalelor a dus la asocierea formǎrii lor cu fenomene astrale.
Corespondența dintre anumite minerale si zodii – fiecarui semn zodiacal fiindu-i alǎturatǎ una sau mai multe “pietre norocoase” este azi larg rǎspânditǎ.
Expoziția Mineralia, 22-24 mai.

