Piua cu maie din Gladna Română-proiect restaurare INP

În cadrul procesului tradițional de obținere a țesăturilor din lână, finisarea reprezintă o etapă esențială, având rolul de a îmbunătăți proprietățile funcționale și estetice ale materialului. După țesere, pânza de lână este supusă unui tratament specific de udare și batere, destinat îndesirii fibrelor, sporirii rezistenței și reducerii porozității țesăturii. Acest procedeu este cunoscut în diverse regiuni ale României sub denumiri precum piuare, vălire sau împâslire controlată.

Procesul se bazează pe proprietățile naturale ale fibrei de lână, care, sub acțiunea simultană a apei, presiunii mecanice și frecării, tinde să se contracte și să se compacteze. Țesătura este umezită repetat și supusă unei acțiuni ritmice de lovire, ceea ce determină apropierea firelor între ele și închiderea structurii textile. În urma acestui tratament, materialul devine mai gros, mai compact și mai rezistent la uzură și la pătrunderea apei sau a aerului rece.

Baterea și udarea lânii aveau un rol funcțional bine determinat în economia tradițională. Țesăturile astfel finisate erau utilizate pentru confecționarea pieselor de îmbrăcăminte groasă, precum sumanele, cojoacele textile, pături sau țoale, dar și pentru obiecte de uz gospodăresc. Finisarea contribuia totodată la uniformizarea suprafeței țesăturii, conferindu-i un aspect mai compact și o durabilitate sporită.

Piua cu maie din localitatea Glada, județul Timiș, reprezintă o instalație tradițională specifică Banatului Montan, destinată finisării țesăturilor din lână prin procedee de udare și batere. Această instalație se înscrie în categoria pivelor, având ca funcție principală îndesirea și compactarea materialului textil, în vederea creșterii rezistenței și a calităților sale funcționale.

Procesul de piuare se bazează pe proprietățile naturale ale fibrei de lână, care, sub acțiunea combinată a apei, presiunii mecanice și frecării repetate, tinde să se contracte și să se împâslească. Țesăturile, realizate anterior la războiul de țesut, erau umezite și introduse în cuvele pivei, unde erau supuse unei acțiuni ritmice de lovire, menite să apropie firele și să închidă structura textilă.

Elementul distinctiv al acestei instalații îl constituie maiele (numite și maiuri sau ciocane), piese masive din lemn, care execută mișcări repetate de ridicare și cădere. Acestea erau puse în funcțiune printr-un mecanism simplu, adaptat resurselor locale, și loveau materialul textil cu o intensitate controlată. Ritmul constant al bătăii asigura o îndesire uniformă, evitând deteriorarea țesăturii.

Din punct de vedere tehnic, piua cu maie din Glada este realizată preponderent din lemn, material ușor de prelucrat și abundent în zonă. Instalația cuprindea una sau mai multe cuve din lemn masiv, în care se introducea țesătura, și un sistem de ghidare a maielor, care permitea o mișcare verticală precisă. Simplitatea mecanismului reflectă nivelul ridicat de cunoaștere empirică a meșterilor locali, capabili să obțină rezultate eficiente cu mijloace tehnice reduse.

Rolul piuei cu maie în economia tradițională a comunității din Glada a fost unul esențial. Țesăturile astfel finisate erau utilizate pentru confecționarea pieselor de îmbrăcăminte groasă precum sumane, haine de iarnă sau pături, dar și pentru textile de uz gospodăresc. Prin piuare, materialul devenea mai gros, mai compact și mai rezistent la frig și umezeală, adaptându-se condițiilor climatice din zona montană.

Din perspectivă etnografică și patrimonială, piua cu maie din Glada constituie o mărturie importantă a civilizației textile tradiționale din Banat. Aceasta evidențiază continuitatea unor tehnici arhaice de prelucrare a lânii și relevă relația strânsă dintre comunitate, resursele naturale și nevoile cotidiene. În prezent, astfel de instalații sunt valorizate ca elemente ale patrimoniului tehnic popular, cu un potențial educațional și cultural semnificativ.

Piva cu maie, edificată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, este adăpostită într-o construcție monocelulară din lemn, lipsită de pod, acoperită cu un acoperiș în patru ape, realizat din draniță. Instalația a fost transferată în anul 1963 în cadrul Parcului Etnografic, provenind din localitatea Gladna Română, județul Timiș, localitate care, în perioada interbelică, s-a afirmat drept unul dintre cele mai importante centre de piuărit din zonă.

Instalația de batere propriu-zisă este alcătuită dintr-o piuă realizată prin scobirea unui trunchi masiv de lemn, în care sunt introduse țesăturile din lână supuse procesului de finisare. Acestea sunt acționate de două maie, piese robuste confecționate din lemn de stejar, a căror extremitate inferioară este fasonată în trepte descrescătoare, soluție constructivă menită să asigure întoarcerea și prelucrarea uniformă a țesăturii pe întreaga sa lungime. Funcționarea instalației este completată de un jug realizat sub forma unei lăzi înclinate, în interiorul căreia maiele glisează ritmic în timpul procesului de piuare.

Din punct de vedere funcțional, piua este acționată hidraulic prin intermediul unei roți de apă cu cupe și admisie superioară. Pe fusul roții sunt montate câte două pene de ridicare pentru fiecare mai, astfel încât, la o rotație completă a roții, fiecare mai este ridicat și lăsat să cadă de două ori, asigurând ritmicitatea și eficiența procesului de batere. În imediata vecinătate a instalației se află cuptorul destinat încălzirii apei, care era turnată periodic peste țesătura din lână aflată în piuă, apa caldă contribuind la accelerarea procesului de îndesire și împâslire a fibrelor.

Piua de la Gladna Română, datând din secolul al XIX-lea, este o piesă remarcabilă care exemplifică ingeniozitatea tehnică a țăranilor în prelucrarea lânii. Restaurarea acestei instalații este crucială pentru conservarea acestei tradiții și pentru continuitatea valorii sale educaționale.

Șindrila care acoperă piua cu maie a suferit deteriorări cauzate de factorii de mediu, astfel că a fost necesară înlocuirea draniței printr-un proiect de restaurare, parte a programului de finanţare „Timbrul Monumentelor Istorice” al Institutului Național al Patrimoniului, Muzeul Etnografic al Transilvaniei beneficiind de o finanţare nerambursabilă în valoare de 2.051.459 lei.

Proiectul de realizare a  învelitorii din draniță este parte a proiectului Reabilitarea monumentelor etnografice din Parcul Etnografic  Național „Romulus Vuia”, secția în aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei SESIUNEA III : MUZEE ÎN AER LIBER  – MONUMENTE DE ARHITECTURĂ VERNACULARĂ prin care se doreşte punerea în valoare a patrimoniului existent în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca.

Costurile individuale în proiect constau în: șindrilă 65 mp x 480 lei/mp = 31.200 lei, fără TVA, la care se adaugă 6.552 lei TVA. Cost total: 37.752 lei.

Bibliografie:

Toșa, Ioan & Munteanu, Maria-Simona, Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” (1929-2009), Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009;

Autor: Dr. Ancuța-Lăcrimioara Chiș