Skip to content Skip to footer

RE.ȚESUT – patrimoniul textil românesc ajunge la Promenada Mall București

Instalația imersivă dedicată patrimoniului textil românesc poate fi vizitată în perioada 30 iunie – 29 iulie 2026, la Promenada Mall București, Calea Floreasca nr. 246B, zilnic între orele 10:00 și 22:00.

Proiect al Institutului Național al Patrimoniului, realizat în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei și cu sprijinul Promenada Mall București și NEPI Rockcastle, în cadrul Bucharest Design Festival, RE.ȚESUT aduce împreună patrimoniul cultural, designul contemporan și principiile sustenabilității într-o experiență accesibilă publicului larg.

Instalația pornește de la tehnicile tradiționale de realizare a scoarței – meșteșug înscris în 2016 pe Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității – și explorează reinterpretarea lor prin reutilizarea creativă a denimului. Astfel, proiectul pune în dialog universul casei tradiționale românești cu cultura urbană contemporană, demonstrând că patrimoniul poate rămâne o sursă vie de inspirație și relevanță în societatea de astăzi.

Pe durata întregii expoziții, vizitatorii pot descoperi reinterpretări contemporane ale scoarțelor și preșurilor tradiționale realizate din denim, alături de o componentă educațională care explică procesul țesutului la război și conexiunile dintre patrimoniu, design și economia circulară.

Proiectul ajunge la Promenada Mall după succesul înregistrat anterior la CINA și după prezența în cadrul Bucharest Design Festival – Professional Local Design, oferind astfel unui public și mai numeros ocazia de a descoperi patrimoniul textil românesc într-o manieră autentică și interactivă.

Demonstrații de țesut la război – 11 și 12 iulie 2026

În zilele de 11 și 12 iulie, între orele 12:00 și 21:00, vizitatorii sunt invitați să participe la demonstrații live de țesut la război, susținute de Ana Bufnea și Ana-Maria Măcicășan, meșteri populari ai Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Publicul va putea afla poveștile din spatele acestui meșteșug transmis din generație în generație și va avea ocazia să lucreze direct la războiul de țesut.

RE.ȚESUT își propune să demonstreze că patrimoniul cultural depășește simpla conservare a trecutului, devenind o resursă pentru educație, creativitate, dezvoltare comunitară și colaborare între sectorul public, mediul privat și industriile creative.

Ateliere de țesut la război

Perioadă 30 iunie – 29 iulie 2026 (10:00–22:00)

11–12 iulie 2026 (12:00-21:00)

Coordonator de proiect: Andreea Iasko (Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj-Napoca)

Locație Promenada Mall București, Calea Floreasca nr. 246B

Proiect realizat de Institutul Național al Patrimoniului, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, cu sprijinul Promenada Mall București și NEPI Rockcastle, în cadrul Bucharest Design Festival.