ANUNT
MUZEUL ETNOGRAFIC AL TRANSILVANIEI cu sediul in Cluj-Napoca, strada Memorandumului ,numarul 21, in conformitate cu Hotararea de guvern 286/2011, anunță organizarea concursului pentru ocuparea postului contractual vacant de muzeograf I în cadrul Sectiei marketing,comunicare,proiecte.
Condiții generale de participare la concurs:
Poate participa la concursul pentru ocuparea postului vacant persoana care îndeplinește următoarele condiții:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiții de participare specifice pentru postul de muzeograf I:
Nivelul studiilor: studii universitare de licență absolvite cu diplomă în stiinte umaniste/sociale, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență în stiinte umaniste/sociale.
Vechime totală în muncă de cel puțin 3 ani si 6 luni.
Vechime cumulată în domeniile postului (muzeologie, etnografie/etnologie/antropologie,marketing cultural,comunicare/relatii publice) de cel puțin 3 ani .
Cunoștințe temeinic structurate în domeniile specifice profilului Muzeului Etnografic al Transilvaniei (patrimoniu cultural imobil, patrimoniu cultural mobil, patrimoniu cultural imaterial).
Cunoștințe solide de operare pe calculator și utilizare a resurselor şi instrumentelor TIC.
Cunoașterea,scris si vorbit, a unei limbi de circulatie internationala( engleză ,franceza sau germana).
Cunostintele/specializarile/vechimea in specialitatile marketing,comunicare,relatii cu publicul reprezinta un avantaj.
Concursul constă în:
-
selectie dosare de inscriere,pe baza indeplinirii conditiilor generale si specifice de participare,in termenul prevazut de articolul 19,alineat 2 din Hotararea de guvern 286/2011;
-
proba scrisa din data de 28.11.2018,ora 10;
-
interviul care se va sustine in termenul prevazut de articolul 24 alineat 5 din Hotararea de guvern 286/2011.Data si ora interviului va fi anuntata dupa sustinerea probei scrise.
Candidatii declarati admisi la proba de selectie a dosarelor se vor prezenta la proba scrisa la sediul Muzeului etnografic al Transilvaniei din strada Memorandumului,numarul 21,la ora 10 si vor avea asupra lor cartea de identitate.
Dosarele de inscriere la concurs se depun la sediul din strada Memorandumului pana in data de 19.11.2018 orele 14.
Acte necesare dosar concurs:
- cerere tip ,de la sediul institutiei;
-copie carte identitate;
-acte studii;
-adeverinta medic familie;
-cazier judiciar;
-copie carnet de munca sau adeverinte pentru vechimea in munca.
Actele solicitate in copie vor fi insotite si de originale,pentru conformitate.
Subiectele pentru proba scrisă și interviu vor fi stabilite în baza următoarei BIBLIOGRAFII:
- Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil – republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
- Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, actualizată;
- Legea nr. 311/2003 a muzeelor și colecțiilor publice – republicată, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită al personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice.
- Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial – republicată, cu modificările ulterioare.
- HG nr. 886/2008 pentru aprobarea Normelor de clasare a bunurilor culturale mobile.
- Ord. nr. 2035/2000 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind evidența, gestiunea și inventarierea bunurilor culturale
deținute de muzee, colecții publice, case memoriale, centre de cultură și alte unități de profil, cu modificările și completările
ulterioare.
- HG nr. 1546/2003 pentru aprobarea Normelor de conservare și restaurare a bunurilor culturale mobile clasate.
- Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.
- Registrul Național al Patrimoniului Cultural Imaterial, vol. I și II;
Ioan Toșa, Simona Munteanu, Muzeul Etnografic al Transilvaniei 1922-2002. Opt decenii de activitate în serviciul etnografiei
românești , Cluj-Napoca, 2001.
Ioan Toșa, Maria Simona Munteanu, Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” (1929-2009) , Cluj-Napoca, 2009.
Valer Butură, Străvechi mărturii de civilizație românească. Transilvania – studiu etnografic , București, 1989.
Valer Butură, Studii și cercetări de etnobotanică românească, Cluj-Napoca, 2011.
Paula Popoiu, Etnologie, Cluj-Napoca, 2007.
Ioan Toșa, Reflectarea arhitecturii populare în colecțiile Muzeului Etnografic al Transilvaniei, în Anuarul Muzeului Etnografic
al Transilvaniei , IX, 1977, p. 15-71.
Network of European Museum Organisations, Money Matters. The Economic Value of Museums, Karlsruhe, 2016.
Alexandra Zbuchea, Marketing muzeal pentru non-marketeri , București, 2014.
Alessandro Bollo, Measuring Museum Impacts , The Learning Museum Network Project, 2013.
European Commission, Survey on acces to finance for cultural and creative sector. Evaluate the financial gap of different
cultural and creative sectors to support the impact assessment of the creative Europe programme, Bruxelles, 2013.
Nina Simon, The Participatory Museum , Santa Cruz, California, 2010.
Management muzeal și educație muzeală în România , Amsterdam, 2010.
Alexandra Zbuchea, Marketingul în slujba patrimoniului cultural , București, 2008.
Tematică:
Patrimoniul cultural imobil;
Patrimoniul cultural mobil;
Patrimoniul cultural imaterial;
Etnografia Transilvaniei;
Muzeologie generală;
Produsele muzeale și valorificarea lor;
Marketingul muzeal. Implicații teoretice și practice;
Marketingul în domeniul patrimoniului cultural;
Realizarea proiectelor de muzeologie participativă;
Relatii suplimentare la telefon 0264/592344