Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Casa Tradițiilor Ardelenești, vă invită marți, 20 august 2024, ora 17:00, la vernisajul expoziției „Flori zâmbitoare de mac, lalele parfumate. Replici contemporane ale casetelor de tavan pictate de tâmplarii-pictori din Komárno”, care va avea loc în Galeria Cellarium (str. Memorandumului nr. 21).
Éva Ament, meșter popular, profesor de pictură tradițională pe mobilier, documentează de 30 de ani pictura tradițională pe lemn, iar organizarea materialelor pe centre o consideră una dintre cele mai interesante sarcini. O veche dorință i-a fost îndeplinită atunci când, împreună cu elevii și colegii săi artiști, a reușit să realizeze replicile și reconstrucțiile celor mai reprezentative exemple.
Lucrările bisericești ale tâmplarilor din Komárno se caracterizează printr-un înalt nivel de îndemânare tehnică și un desen rafinat și sunt, de asemenea, modele demne de urmat pentru pictorii contemporani de mobilă. Expoziția reconstituie lucrările a 19 maeștri din Komárno - sau ale elevilor lor direcți - cu ajutorul unor casete de tavan, casete de fațade de balcon sau de bănci.
Expoziția va fi deschisă în perioada 20 august - 3 septembrie 2024.