Una din cele mai răspândite ocupații în satul românesc tradițional este olăritul, care dintr-un meșteșug casnic menit să satisfacă necesitățile familiei, s-a transformat în timp într-un meșteșug specializat. Deoarece olăritul presupunea cunoștințe temeinice, efort mare și rezistență fizică în prelucrarea și modelarea lutului, acesta era destinat în mare parte bărbaților, femeile ocupându-se de decorare. Până la obținerea produsului final, lutul trecea prin mai multe procese complexe de prelucrare (dospitul, bătutul, tăiatul, înmuiatul, călcatul, frământatul), utilizându-se o serie întreagă de unelte. Printre cele mai imporatente sunt: dospirea care putea să dureze și câteva săptămâni, perioadă în care lutul este tăiat în bucăți mari (”turte”), bătut cu maiul sau ciocanul de lemn, pentru evacuarea aerului și udat cu apă. Frământarea, cu picioarele sau mâinile de mai multe ori, era necesară pentru obținerea unui aspect unsuros al lutului. Curățirea de impurități (paie, pietre, rădăcini etc.) a lutului se făcea prin tăierea acestuia în felii subțiri cu ajutorul unui cuțit curbat (”cuțitoaie/mezdrea”), confecționat din metal, cu două mânere din lemn. Această fază de prelucrare a lutului este ilustrată și în negativul pe sticlă realizat de către Romulus Vuia, în 1923, în localitatea Baru, județul Hunedoara, un vechi centru de olari din Țara Hațegului. În imagine apare un băiat, stând pe un scaun din lemn în curtea unei gospodării și curățind lutul de impurități. Pe un alt scăunel este așezat un bulgăre mare de lut, care pentru a fi curățat de impurități, este tăiat de către băiat cu ajutorul unui cuțit curbat, iar feliile tăiate cad într-un vas rotund din lemn. Băiatul este îmbrăcat în haine de lucru, simple și practice: pălărie de fetru, de culoarea închisă, cu calotă rotundă și boruri mari. Cămașa lungă, confecționată din pânză groasă de casă, are mânecile largi ce pornesc din umăr și sunt terminate cu manșete (”pumnași”). Izmenele, din pânză de casă, sunt legate sub genunchi. Este încălțat cu obiele și opinci cu gurgui, legate cu curele pe gleznă. În plan secund se observă peretele din lemn, cu lipitură de pământ al unei construcții cu târnaț, ușă din lemn și acoperiș din draniță. Clișeul, înregistrat cu titlul „Pregătirea lutului pentru oale”, cu numărul de inventar 45, este realizat în tehnica gelatino-bromurii de argint pe suport de sticlă, având dimensiunile de 9 cm x 12 cm.