În satul tradițional exista o legătură puternică a comunității cu biserica. Toate sărbătorile, momentele importante din viața omului (naștere, căsătorie și moarte), precum și viața socială aveau în centru biserica. Aici a fost locul de judecată al obștilor sătești, aici se întâlneau membrii comunității cu ocazia sărbătorilor, aici era locul unde se creștinau pruncii, unde erau cununați tinerii și erau pomeniți strămoșii. De biserică sunt legate și începuturile învățământului sătesc. Atașamentul țăranului român față de valorile creștine se regăsește și în arhitectura bisericilor cu siluete zvelte, armonioase, care încântau privirea prin proporții și decor, fiind nelipsite din toate satele. Acest lucru a fost surprins și în imaginea de mai sus al bisericii, în fotografia realizată de Romulus Vuia, în 1923, în județul Hunedoara. Planul bisericii, armonios proporționat, conferă bisericii un aspect bine echilibrat alcătuind un întreg unitar, executat îngrijit. Peretele lateral din zidărie, vopsit în alb are în partea superioară două geamuri, semirotunde, care încadrează o intrare. Ușa din lemn este protejată cu o copertină de formă conică, acoperită cu șindrilă. Turnul-clopotnița, care conferă construcției un aspect pitoresc având deasupra un foișor din lemn cu baza pătrată, adăpostește toaca din lemn, folosită în general pentru a chema credincioșii la slujbă și rugăciune. Foișorul se prelungește cu un coif etajat, zvelt, în patru ape frânte, învelit cu șindrilă. În partea superioară a coifului este amplasată o cruce, simbol al creștinătății. Acoperişul de şindrilă al bisericii, separat de cel al turnului, se remarcă prin pantele repezi care au atât valoare estetică cât și practică. Clișeul, înregistrat cu titlul „Biserică”, cu numărul de inventar 117, este realizat în tehnica gelatino-bromurii de argint pe suport de sticlă, având dimensiunile de 9 cm x 12 cm.