Printre cerealele des folosite în bucătăria țărănească tradițională s-a numărat, alături de grâu, mei, ovăz, și porumbul. Chiar dacă a intrat mai târziu în agricultura românească, porumbul și-a câștigat repede un loc fruntaș printre alimentele folosite în gospodărie, atât în hrana țăranilor cât și în cea a animalelor. Păstrarea lui în condiții optime a fost o preocupare importantă pentru țărani existând sate specializate în confecționarea recipientelor folosite pentru depozitarea știuleților și a boabelor.
Artefactul cu numărul de inventar 449 este un coș din nuiele, prevăzut cu un sul din lemn, utilizat pentru a depozita știuleții de porumb (sf. sec. al XIX-lea - încep. sec. XX). A intrat în colecția muzeului în urma primelor campanii de cercetare de teren inițiate de către profesorul Romulus Vuia în anul 1923. Obiectul provine din localitatea Răchitova, județul Hunedoara și a fost achiziționat de către Muzeul Etnografic al Transilvaniei printr-un act de vânzare-cumpărare pentru prețul de 3 lei. Pe un suport de lemn fixat pe patru picioare (20 cm) au fost prevăzute mai multe orificii prin care să cadă boabele de porumb după ce erau desprinse de pe coceni. Suportul susține un coș din nuiele împletite, cu o formă ovală, în care erau puși știuleții de porumb. După ce se uscau bine, boabele erau cu ușurință desprinse de pe coceni cu ajutorul unui sul din lemn, numit pislug, lung de 50 cm, prevăzut la mijloc cu un mâner. Cocenii rămâneau în coș, iar boabele cădeau prin acele orificii pe un material textil așezat dedesubt. Boabele se vânturau pentru a scăpa de impurități, se măcinau, iar făina și păsatul rezultate erau folosite atât în alimentația țăranului cât și a animalelor de pe lângă casă.