Pescuitul a reprezentat în satul tradițional din multe zone o îndeletnicire secundară, practicat cu precădere primăvara, vara și toamna, fiind o modalitate prin care oamenii își suplimentau resursele alimentare și veniturile. Pescuitul tradiţional s-a practicat, inițial, cu mâna, dar uneltele și metodele de pescuit folosite în diverse zone au fost impuse de anotimp, de adâncimea și debitul apelor. Uneltele de pescuit erau nelipsite din inventarul gospodăriilor aflate în apropierea apelor, fiind confecționate din materiale diferite, diversificându-se treptat, de la forme simple la forme mai complexe (undița, ostia – realizate din fier; vârșa, coșul, leasa – realizate din nuiele; sacul, mreaja, prostovolul, crâsnicul – din plase textile).

Negativul pe sticlă a fost realizat de către Romulus Vuia, în 1914, pe malul râului Strei, județul Hunedoara și surprinde un bărbat care pescuiește cu crâsnicul cu coadă - unealtă de pescuit, confecționată dintr-o plasă pătrată, legată la colțuri de două nuiele încrucișate, arcuite. La încrucișarea celor două nuiele este legată o coadă lungă de lemn, cu ajutorul căreia se putea manevra crâsnicul. Pescarul, care stă pe marginea râului, este îmbrăcat în port popular specific zonei: pălărie neagră cu calotă rotundă și cu boruri late; cămașă din pânză, cu guler răsfrânt, gură așezată pe mijloc; curea lată; laibăr; haină din pănură cu mâneci lungi; izmene largi din pânză, prinse sub genunchi cu o curelușă îngustă; colțuni și opinci cu gurgui înalt, legate pe gleznă cu curele lungi.

Clișeul, înregistrat cu titlul „Pescuitul cu crâsnicul”, cu nr. de inventar 205, este un realizat în tehnica gelatino-bromurii de argint pe suport de sticlă, având dimensiunile de 9 cm x 12 cm.