Una dintre cele mai răspândite unelte de pescuit a fost „vârșa” confecționată din nuiele. Nelipsită în trecut din inventarul gospodăriilor aflate în apropierea apelor, aceasta a evoluat din leasa simplă, prin adăugarea la coșul conic mai larg, a unei guri împletite tot în formă de pâlnie. La unele variante, gura în formă de pâlnie era făcută prin îndoirea nuielelor, în partea anterioară, mai largă, în jurul unui cadru în formă de semicerc, format dintr-o nuia mai groasă și îndoită cu capetele introduse într-o scândurică, sau numai legate de un băț ale cărui capete ascuțite serveau ca mâner și pentru fixare. Capetele nuielelor, dispuse în lung, erau îndoite înspre interior și formau gura în formă de pâlnie a vârșei. În lung, din loc în loc, vârșa era legată împrejur cu fibre de tei sau împletită cu două nuiele, astfel evitându-se posibilitatea ca aceasta să se desfacă. În partea posterioară, nuielele erau strânse și legate cu un gânj sau o frânghie de cânepă.
Vârșele erau puse cu nadă în ape line pentru a atrage peștii. Se mai fixau pe fundul apei, cu ajutorul unor pari, gura fiind orientată spre aval, precum lesele, după care se încadrau cu gărdulețe laterale și apoi se mânau peștii spre ele, scotocindu-i de sub pietre cu prăjini etc.
Vârșa, cu număr de inventar 4, are o lungime de 84,5 cm și o lățime la gura coșului de 50 cm. Aceasta a intrat în colecțiile Muzeului Etnografic al Transilvaniei în anul 1923.