Unul dintre obiectele de care un păcurar nu se putea lipsi cât păcurărea (avea grijă de animale) este căpceaua. Denumită și căuc, această cană era folosită de păcurari (ciobani) pentru a bea apă din izoarele pe care le întâlneau în cale sau din donițele de lemn în care se păstra apa de băut la stână.
Căpceaua prezentată, cu nr. inv. 215, a fost achiziționată de Romulus Vuia în localitatea Bunila, județul Hunedoara, Ținutul Pădurenilor cu ocazia primelor campanii de teren realizate în 1923.
Cele două părți care compun căpceaua (recipientul propriu-zis și mânerul) sunt realizate prin prelucrarea unei singure bucăți de lemn. Ulterior căucul a fost întărit cu sârmă de cupru la gură (cu scopul unei mai bune protecții) și legat la mâner, la momentul fisurării unei părți din acesta. Forma ovoidală, pântecoasă a recipientului este completată vertical de mânerul subțire, confecționat prin excizare în așa fel încât să poată fi prins cu ușurință cu degetele mâinii.
Decorul este amplasat în special pe contururile formelor, recipientul fiind decorat cu un brâu în relief, brâu decorat la rândul lui cu motive geometrice dispuse în linii ce înconjoară pântecul cănii. Proeminent este rombul amplasat pe fața căucului, la mijlocul brâului, romb completat de un decor geometric amplasat deasupra. Mânerul este decorat pe contur, liniile formate din motivul ,,dintelui de lup” subliniind decupajul mânerului. Pe una dintre fețele mânerului este prezent și un motiv floral și niște litere (cel mai probabil, inițialele celui care a avut obiectul) pe cealaltă față căucul este datat ,,1894”. Pe fundul căucului este amplasat o rozetă în patru foi circumscrisă cu acelaș lanț format din motivul ,,dintelui de lup”.
Odinioară instrument purtat de păstori, căucul sau căpceaua a devenit un element care face parte din portul de sărbătoare, fiind azi considerat chiar un element-simbol al portului din Ținutul Pădurenilor.