Prelucrarea lutului reprezintă una din cele mai vechi ocupații ale omului, transformându-se de-a lungul timpului dintr-un meșteșug casnic menit să satisfacă necesitățile familiale, într-un meșteșug specializat, care îmbină imaginația și creativitatea meșterilor olari, aflându-se la granița dintre meșteșug și artă, dând naștere unor produse originale și spectaculoase, cu trăsături individualizate, specifice fiecărui centru.
Olăritul a constituit și constituie o sursă de venit pentru meșterii populari, care își vindeau produsele atât la târguri, cât și prin sate.
Negativul pe sticlă realizat de către Romulus Vuia, în 1923, în localitatea Vadu Crișului, județul Bihor, prezintă un țăran îmbrăcat în port popular. Bărbatul poartă pe cap o pălărie mică, scundă, cu margini drepte, tari, întoarse în sus, formând un fel de colac în jurul calotei; cămașă scurtă, purtată peste izmenele (pantaloni) foarte largi, lucrate din pânză țesută în casă. Peste cămașă poartă un suman, cu guler răsfrânt, lucrat din pănură, având buzunare cu clapetă. În picioare poartă obiele și „opinci cu ațe” (nojițe), legate strâns pe gleznă. Surprins pe o uliță, lângă un gard împletit din nuiele și acoperit cu paie, bărbatul are un bâț din lemn în mâna stângă, folosit pentru sprijin. Pe spate, țăranul poartă oluri - ulcioare cu gât îngust, corp piriform, cu gură bilobată și toartă laterală, utilizate pentru purtarea și păstrarea apei. Aceste oluri sunt specifice centrului de olari din Vadu Crișului, Bihor, centru unic datorită ceramicii de culoare albă rezultată în urma utilizării unui lut special. Olurile sunt decorate cu motive florale, fitomorfe și geometrice (cercuri, puncte, spirale), de culoare brun-închis, amplasate pe gât și în partea superioară a piesei.
Clișeul, înregistrat cu titlul „Țăran cu vase pe umăr”, cu nr. de inventar 68, este realizat în tehnica gelatino-bromurii de argint pe suport de sticlă, având dimensiunile de 9 cm x 12 cm.