Lună de început de primăvară, luna martie reprezintă momentul propice când se pot realiza previziuni ale anului agricol, cu deosebire asupra lunilor semnificative în calendarul muncilor câmpului sau ale cultivării diferitelor cereale. Funcția oraculară se extindea adesea și asupra oamenilor, care, prin alegerea uneia dintre cele șapte-douăsprezece zile ale Babelor, puteau să-și afle caracterul (al lor sau al ursitelor). Faptul că vorbim de un început de an agricol și că ne confruntăm cu o perioadă încărcată de sacralitate negativă, în care se dezlănțuie energii nefaste (de care, în mare parte, e răspunzător soarele periculos al primăverii), ne face să înțelegem și obiceiul purtatului mărțișorului – care avea în vedere persoanele sensibile (copiii, tinerele fete) – pentru a contracara funcția distructivă a soarelui alb (materializat de bănuțul de argint), orbitor și rece (mărțișorul se punea în dimineața zilei de 1 martie, până a nu răsări soarele). Amuleta era constituită din cele două fire împletite, înnodate, alb și roșu (sau alb și negru), ce semnificau lupta vieții asupra morții, a sănătății asupra bolii. Faptul că mărțișorul era aruncat sau purtat până la venirea berzelor, care trebuia să ia „negrețele” și să aducă „albeața” sănătoasă a obrazului, confirmă această valență. În lipsa aruncării, schimbul se putea realiza prin agățarea mărțișorului într-un pom înflorit sau pe un trandafir, pentru a acționa principiile magiei simpatetice.
Interesante sunt și explicațiile prezenței personajului Dochia, care, în tradițiile populare, dezvoltă motive variate, conturând o personalitate complexă. De cele mai multe ori, reprezentantă a Anului Vechi, care este învinsă și, mai apoi, înlocuită, în urma unei competiții dificile, echivalentă a unui sever ritual de inițiere, de către mult mai tânăra, plină de vitalitate, noră sau fată vitregă, (Baba) Dochia poate fi considerată o divinitate supremă arhaică, stăpânitoare a elementelor naturii. Baba Dochia este cap de primăvară. Întâia zi a Babelor se ține spre a fi apărați de furtuni și ca frigul de primăvară să nu facă pagubă în câmpuri. Baba Dochia sau Baba Marta ține de regulă nouă sau douăsprezece zile. Dacă cele douăsprezece zile ale Babei Dochia cad înainte de ziua ei, atunci se zice că primăvara e bună, oamenii pot ara și semăna devreme, iar dacă pică după ziua ei, atunci primăvara e urâtă și oamenii întârzie cu aratul. Zilele care trec peste numărul de doisprezece se numesc „zile împrumutate”, și anume: prima zi (a sturzului), a doua zi (a mierlei), a treia (a cocostârcului), a patra (a ciocârliei), a cincea (a cucului), a șasea (a rândunelelor), iar cele de pe urmă, a omătului, a țurțurilor sau ziua mieilor, din cauză că aceste zile prevestesc reîntoarcerea în țară a păsărilor pribegite de cu toamnă și vremea nașterii mieilor.
Baba Dochia are douăsprezece cojoace, șase rele (șase zile friguroase) și șase bune (șase zile frumoase). Dacă ninge în aceste zile, se spune că baba Dochia își scutură cojoacele. De la 9 martie, când l-a lepădat pe ultimul, începe și vremea a se încălzi.
Există datina ca părinții să lege la 1 martie copiiilor câte o monedă de argint ori de aur la gât sau la mână. Moneda aceasta, de regulă atârnată de un găitan compus din două fire răsucite de mătase albă și roșie, sau dintr-un fir de arnici roșu și unul din bumbac alb, se numește „mărțișor”, „mărțiguș” sau „marț”. Scopul legării mărțișorului la gâtul sau mâinile copiiilor este acela de a avea noroc în decursul anului, de a fi sănătoși și curați ca argintul, iar odată cu venirea primăverii, să nu-i apuce și scuture frigurile. Legarea mărțișorului se întâmplă în dimineața zilei de 1 martie, până nu răsare soarele. Unii copii poartă mărțișorul douăsprezece zile la gât, iar după aceea îl leagă de ramura unui pom tânăr. Și dacă în acel an, pomului îi merge bine, se crede că și copilului îi va merge bine în viață. Alții îl țin până ce văd primul pom înflorit, și atunci îl lasă pe rămurelele acelui pom, ca să fie frumoși și sănătoși ca florile pomului respectiv. Alții îl poartă până ce sosesc berzele, iar atunci îl aruncă după ele, zicând: „Na-ți negrețele / Și dă-mi albețele!”
(Antoaneta Olteanu - Calendarele Poporului Român, edit. Paideia, 2001; foto: parcul etnografic, arhiva MET).
