Pentru dezvoltarea societății umane utilizarea forței de tracțiune a animalelor domestice a fost vitală atât în prelucrarea pământului cât și pentru transport, rămânând importantă chiar și după apariția tracțiunii motorizate. În societățile tradiționale rurale s-au transmis de-a lungul timpului soluții tehnice arhaice. Printre acestea aflăm instrumente și ansambluri tehnice cu ajutorul cărora țăranul ara pământul, pregătindu-l pentru însămânțare (plugul) sau transporta produsele muncii lui (carul). O piesă comună celor două ansambluri tehnice este jugul, piesa prin care se face transferul forței motrice de la animal spre întreg ansamblul plugului sau carului. În spațiul rural românesc, cele mai răspândite forme de jug sunt cele duble (pentru înjugarea a două animale), fiind întâlnită și forma în care locul de înjugare este unul singur (jug simplu). Preponderent erau înjugați boii sau bivolii, animale recunoscute pentru marea lor putere de de tracțiune. Lucrate fie de proprietarii animalelor, fie de rotarii satului jugurile era confecționate din lemn de esență tare și ușor.
Un asemenea jug este și cel din imaginea alăturată, jug aflat în colecția MET (nr. inv. 217) care, din punct de vedere tipologic face parte din categoria jugurilor de gât, tip răspândit în estul Europei și Balcani. Jugul (întreagul ansamblu) este confecționat în întregime din lemn. Are două piese care preiau puterea animalului și alte piese care au rol de a întări structura și de a limita ieșirea animalului din jug. Primele două piese sunt dispuse paralel cu solul și prind gâtul animalului între ele: una sus, jugul propriu-zis, („căpătâiul”, „dublăul”) și una jos („policioara”). Jugul propriu-zis este prelucrat dintr-un lemn mai gros, lung de 150 cm, în patru fețe și are trei părți dintre care două de formă semicirculară, adaptate formei gâtului animalului de tracțiune. Policioara este o scândură așezată pe latura mai lată (de 9 cm). Prin orificiile acestor două piese sunt introduse : (a) „bolfeiele”, două scânduri mai late care, introduse la marginea interioară a părții semicirculare a jugului au rolul de a consolida puternic întreaga structură și de a ține animalele la distanța potrivită pentru deplasare (sunt prinse de jug prin cuie de lemn); (b) „resteiele”, părți realizate din creangă de alun sau corn, care au la capătul superior o formă naturală încovoiată pentru a împiedica alunecarea prin orificiul în care sunt introduse și pentru a reține astfel gâtul animalului. Jugul este decorat pe părțile vizibile (față, spate, partea superioară) cu motive geometrice încrustrate (linii, dreptunghiuri, linii cu dinți de lup) așezate în câmpuri ce urmăresc forma piesei. Cel mai probabil rolul estetic al decorului este dublat de semnificațiile lui magice apotropaice. În mijlocul lui jugul este găurit pentru a se putea introduce „ciogâlteul”, un cui de fier care atașază jugul de ruda ce duce spre partea activă a întregului ansamblu (plug/ platforma pe roți a carului). În lumea țărănească utilizarea acestui obiect nu s-a oprit la practica muncii de zi cu zi ci, pe baza funcțiilor lui practice, jugul a fost utilizat ca obiect cu semnificații simbolice în literatura orală ritual-ceremonială și paremiologia țărănească.
Dr. Petac Silvestru