Ninsorile abundente cu care a debutat anul 2019 ne-au determinat să alegem luna aceasta un artefact mai puțin cunoscut în zilele noastre, dar indispensabil odinioară. Zăpada mare îngreuna deplasarea celor care erau obligați (vânători, păstori, pădurari) să se deplaseze și în astfel de condiții în zone necirculate. În vederea îmbunătățirii mersului au fost utilizate așa numitele ”vârzoabe” sau ”hârzoabe”. Cu o formă rotundă, rezultat al îndoirii în formă de cerc al unei nuiele de alun, salcâm sau mesteacăn, cu o împletitură din piele sau din fibre la mijloc, aceste piese erau atașate la încălțăminte cu ajutorul unor curele.
Atestate încă din preistorie, utilizarea tălpilor de zăpadă a fost generală în zonele de munte, utilizarea lor persistând până la începutul secolului XX în Bazinul Carpatic și în Scandinavia.
Vărzoabele vânătorești din imagine, cu nr. de inventar A642, au fost achiziționate de Romulus Vuia în localitatea Uricani, jud. Hunedoara, în anul 1924. Cadrul piesei este confecționat din nuiele de alun, împletitura din mijloc – din piele de oaie. Piesele pot fi vizionate în cadrul expoziției de bază din Palatul Reduta.