Obiectul lunii noiembrie este măngălăul. Numit în anumite zone și mangalău, tăvălug, maglă, scândură, zolitor, mai de pânză etc., este realizat din lemn, de fapt este o scândură lungă și dreptunghiulară, cu suprafaţa ondulată sau netedă, pe care se freacă sau se netezesc rufele din pânză groasă, înfășurate pe o rudă. Odată ce fierul de călcat a început să se generalizeze și în lumea satului, funcționalitatea acestui tip de obiect a suferit modificări, de la un instrument simplu de netezit haine, folosit intens în gospodărie de către femei, a devenit un obiect cu funcție socilală, treptat a pierdut rolul practic pe care îl avea înainte. În urma cercetărilor de teren de la jum. sec. al XX-lea, știm că o serie de obiecte se realizau din lemn, obiecte care care se dădeau de către fecior fetei cu care urma să se căsătorească – cadouri de logodnă (furcă, măngălău, răzușă, etc.).
Cadoul nu era un act simbolic doar între îndrăgostiți, era și modalitatea prin care era anunțată comunitatea de intenția tinerilor de a forma o nouă familie. Și ca orice cadou, era întoarsă de către fată printr-un alt obiect, care se oferea la schimb pentru băiat, de regulă printr-un obiect țesut, cusut, batistă, sorț, cămașă etc., iar în cazul în care iubirea și intenția nu era reciprocă, se întorcea cadoul înapoi băiatului. Furca ajungea la fată de Crăciun, răzușa de Rusalii, iar măngălăul de Paște. Se ținea agățat de regulă pe peretele camerei unde dormea viitoarea mireasă. Ca la orice obiect cu rol social și simbolic, se punea preț mare pe aspect, era ocazia prin care tânărul (de regulă înainte de a pleca în armată) avea șansa să dovedească cât de priceput este în arta prelucrării lemnului, dar și cât de îndrăgostit este.
Măngălăul din imagine are nr. de inventar 9471, lungimea de 63,4 cm, lățimea de 6,4 cm, lungimea sucitoarei e de 50 cm, cu diametrul de 3,2 cm. Are formă dreptunghiulară alungită, având pe o parte striații transversale, pe cealaltă parte decorat cu motive vegetale, florale și solare, realizate prin incizare și excizare, motive puse în valoare și de culori (albastru, verde și roșu). Mânerul se termină cu un decupaj în formă de lalea, iar în celălalt capăt este reprezentată o pasăre, în relief, ieșind în totalitate din planul scândurii. Sunt umplute cu grijă și cele două laturi longitudinale, pe o parte laterală este înscripționată în limba maghiară: ÉLJEN AKI KÉSZITETE MOLNÁR LÁSZLÓ KÉSZÜLT 1950 BEN A NAGY IRÉNKE RÉSZÉRE (trad. să trăiască Molnár László, cel care l-a făcut în 1950 pentru Nagy Irénke), pe cealaltă parte este scris: PIROS RÓZSA KÉKNEFELECS KEDVES EL NE FELECS MERT ÉN SZIVBŐL SZERETLEK (trad. trandafir roșu și floare de nu-mă-uita, drăguțo pe mine nu mă uita, eu pe tine te iubesc din toată inima).
Exemplarele mai vechi au inscripționate doar inițialele celui care le-au sculptat, sau ale fetei pentru care erau destinate, uneori și/sau anul în care s-a făcut cadoul. Pe majoritatea obiectelor mai noi, ca și cel pe care l-am prezentat mai sus, apare nu doar numele și anul, dar și urări, mesaje de iubire. Folosirea culorilor, pentru a crește efectul decorului, este un alt indiciu important, acela că este vorba de un obiect relativ nou.
Obiectul prezentat provine din satul Deja, comuna Sălățig, județul Sălaj și a intrat în colecția Muzeului Etnografic al Transilvaniei în anul 1954, împreună cu încă alte 287 de obiecte achiziționate în urma a două campanii de cercetare etnografică efectuate în zonă.