Negativul pe sticlă a fost realizat de către Romulus Vuia, în perioada 1910-1923, în zona Părăginosu, Masivul Parâng.
Negativul surprinde interiorul unei stâni, o construcție din bârne de lemn. Se distinge un bărbat, stând jos, în haine obișnuite de lucru: cămașă lungă, din pânză ”de-a groasă”, cu un guler îngust, gură adâncă pe mijloc, legată cu două baiere, mânecile croite din umeri sunt largi
citeste mai mult ...
Bota (bâta) pe care un păcurar (cioban, păstor) o avea în permanență asupra lui este unul dintre puținele obiecte indispensabile acestuia în unele dintre activitățile lui. Astfel, în pofida simplității sale, bota servea păcurarului pentru a se apăra de diferitele animale sălbatice ce-i putea ieși în cale, tot în botă păcurarul se putea sprijini în momentele de repaus dar și atunci când străbătea
citeste mai mult ...
Negativul pe sticlă a fost realizat de către Romulus Vuia în anul 1913, în localitatea Clopotiva, comuna Râu de Mori, județul Hunedoara, Țara Hațegului.
În prim-plan apare o femeie, în port popular specific zonei, purtând un copil în spate, pe o uliță de sat, în fața unui gard împletit din nuiele și acoperit cu paie, iar în plan secund se pot distinge două construcții.
Îmbrăcămintea femeii
citeste mai mult ...
Ceapsa, piesă componentă a acoperământului capului, este o bonetă făcută din pânză albă, ornamentată cu cusături, pe care o purtau femeile măritate.
Ceapsa („ceapța”) prezentată are formă trapezoidală și se poartă la partea posterioară a capului peste conciul care fixează șuvițele de păr răsucite, specifice gătelii capului „cu coarne” din Țara Hațegului. Acoperământul capului și pieptănătura la
citeste mai mult ...
Negativul pe sticlă a fost realizat de către profesorul Romulus Vuia în anul 1912, în localitatea Lunca Cernii de Jos, comuna Lunca Cernii de Jos, județul Hunedoara, Țara Hațegului.
În prim-planul imaginii sunt două femei, surprinse pe malul unei ape. Femeia din dreapta imaginii practică o tehnică arhaică de răsucire a firului tors, cu ajutorul răsucii - unealtă din lemn, asemănătoare unui fus,
citeste mai mult ...
Bâta era și este accessoriul cel mai reprezentativ al păstorului. Era multifucțională, cu ea se manevra
turma de oi; putea fi sprijin la urcarea pantelor, la traversarea pârâurilor, era utilă ca sprijin în momentele
de odihnă; dar putea la fel de bine să funcționeze și ca armă de apărare împotriva animalelor sălbatice. Nu
e de mirare că era considerată un însemn al păstorului, fiind confecționată
citeste mai mult ...
Negativul pe sticlă a fost realizat de către profesorul Romulus Vuia în anul 1923, în localitatea Veredin, comuna Luncavița, județul Caraș-Severin, Banatul de Munte.
În prim plan se distinge o femeie, îmbrăcată în haine obișnuite, de lucru: batic de culoare închisă; cămașă din pânză țesută în casă, cu mâneci largi, încrețite peste cot și terminate cu fodori mari, care au un decor geometric în
citeste mai mult ...
Negativul pe sticlă a fost realizat de către profesorul Romulus Vuia în anul 1923, în localitatea Cârnești, comuna Totești, județul Hunedoara, Țara Hațegului.
În prim planul imaginii sunt doi băieți, de vârste diferite, care umblau pe picioroange/catalige, pe timp de iarnă, pe ulița unui sat. În dreapta imaginii se distinge gardul unei gospodării, iar în stânga un șir de copaci. Picioroangele
citeste mai mult ...
Șuba este un obiect vestimentar ale cărui funcții practice și simbolice sunt deopotrivă de importante. Pentru perioada rece, acesta asigură confort termic și protecție împotriva ploii, zăpezii sau vântului. Pe de altă parte, șuba este o piesă de port care comunică informații despre statutul social al purtătorului, oferind totodată și aspect impunător.
În Țara Hațegului, cercetările efectuate în
citeste mai mult ...
Una din primele obiecte care au intrat în colecția muzeului înființat acum 100 de ani este furca de
tors cu nr. de inventar 18.
Furca, fiind o piesă des folosită, acasă, la șezătoare, pe câmp, chiar și pe stradă, în mers, a devenit
un obiect cu un rol social important, furca era primul cadou serios făcut fetei de către feciorul cu
care urma să se logodească. Asta este și principala cauză a
citeste mai mult ...