ŞTEAMP AURIFER - BUCIUM
ŞTEAMP AURIFER - BUCIUM, JUD. ALBA, A DOUA JUMĂTATE A SEC.AL XIX-LEA
Şteampul a fost construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi a funcţionat până la naţionalizare, după al doilea război mondial, zdrobindu-se în el minereul, în vederea separării ulterioare a aurului. În Ţara Abrudului, zonă auriferă din Munţii Apuseni ce include şi satul Bucium, aurul a fost exploatat în epoca romană, în cea medievală şi în cea modernă, atât prin spălarea aluviunilor, cât şi prin extragerea şi zdrobirea minereului. În perioada modernă, alături de instalaţiile industriale de măcinat minereul au fost tolerate de către autorităţi, în Bucium şi în satele învecinate, circa 500 de instalaţii ţărăneşti, care se remarcau prin simplitate şi prin minima utilizare a fierului.
Săgeţile şteampului, verticale, din lemn, cu capetele inferioare din cremene, erau ridicate succesiv de penele sulului de lemn, rotit de roata de apă, şi erau lăsate apoi să cadă peste minereul din valăul de lemn, zdrobindu-l. Apa, care spăla permanent minereul pisat, antrena o mică parte din măcinişul aurifer în bazinul construit din bârne în spatele şteampului, de unde era, ulterior, recuperat. Măcinişul din valău era râşnit apoi şi agitat, manual, în apa dintr-un vas de lemn cu formă specială, numit şaitroc, în care aurul era separat de steril. Măcinişul din bazinul de grinzi, mai sărac în aur, era aşezat pe hurcă, o scândură oblică, pe care se fixa o pănură păroasă ce reţinea firicelele de aur când se turna apă peste măciniş. Pănura se clătea apoi într-un recipient cu apă, pentru a se colecta aurul.