Rotăria din Ieud, județul Maramureș-proiect restaurare INP

În secolul al XIX-lea, când Maramureșul își purta pădurile ca pe niște coroane de domnie, trăiau în satele de sub munte meșteri iscusiți, numiți rotari. Oamenii aceștia parcă aveau în palme o știință veche, moștenită din tată‑n fiu. În șopron, unde mirosea a rumeguș cald și a fier încins, roata prindea viață încet: întâi butucul, spițele, apoi cercul de lemn, îmbinate cu o răbdare pe care numai oamenii zonei o aveau. Ba chiar se spune că roțile făcute de rotarii maramureșeni nu scârțâiau niciodată pe drumurile grele. Erau binecuvântate, ziceau bătrânii, pentru că meșterul nu lucra doar cu mâinile, ci și cu inima.

Atelierul rotarului își afla locul în pivnița de piatră a unei construcții al cărei foișor, de deasupra, lucrat din lemn ales, servea drept cămară pentru depozitarea cerealelor. Aici se găsea întregul rând de unelte cuvenite meșteșugului și elementele unor piese care se aflau în lucru.

Obiectul de patrimoniu a fost achiziționat de Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca în anul 1963 din localitatea Botiza, județul Maramureș, pentru a ilustra așa cum se cuvine truda omului care crea roțile și cele mai importante componente ale mijloacelor de transport tradiționale. Rotăria poate fi zărită în prima parte a Parcului Etnografic din Cluj-Napoca, acolo unde s‑au strâns laolaltă felurite unelte, ori ateliere țărănești care dau mărturie despre osteneala și iscusința românilor de odinioară. Aceste obiecte de patrimoniu, datând din veacurile al XVIII‑lea până în al XX‑lea, conturează îndeletnicirile străbune printre care se numără și rotăritul.

În atelierul construit în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”, primul muzeu organizat în aer liber din țară, pot fi observate 27 de unelte reprezentative și indispensabile meșteșugului, de exemplu scaunul de rotar, compasul, securile, burghiele, lingurile de găurit butucul, cărora li se adaugă o serie de piese în anumite faze de lucru (butucul de roată sau spițele). Dat fiind faptul că șoprul nu prezenta nicio fereastră, în anul 1971 din Ieud, județul Maramureș, a fost cumpărată de la Chindriș Palaga cămară cu șatră, o construcție din bârne de lemn cu pridvor pe trei laturi, stâlpi și arcade pentru o reprezentare mai autentică a atelierului.

Restaurarea care vizează monumentul etnografic Rotăria din Ieud, județul Maramureș, integrat în patrimoniul Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj‑Napoca, reprezintă o intervenție esențială pentru conservarea specificului arhitectural și estetic al regiunii, respectiv promovarea măiestriei artizanale din Maramureșul Istoric. Totodată, acest obiectiv patrimonial oferă o perspectivă riguroasă asupra tehnicilor de lucru utilizate în trecut pentru fabricarea roților mijloacelor de transport adânc înrădăcinate în tradiție. În acest context, demersul de restaurare contribuie la consolidarea identității naționale prin protejarea și menținerea în circuitul cultural a metodelor străvechi de lucru.

Alături de alte obiective din Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”, Rotăria din Ieud a fost inclusă, în decembrie 2025 în programul de finanțare “Timbrul Monumentelor” al Institutului Național al Patrimoniului, în cadrul căruia Muzeul Etnografic al Transilvaniei beneficiază de o sursă de fonduri nerambursabile de peste 2 milioane de lei (2.051.459 de lei).

Pentru conservarea și evitarea degradării Rotăriei din Ieud care include cămară cu șatra împreună cu multitudinea de unelte și piese necesare lucrului de altădată, a fost necesară reabilitarea acoperișului prin executarea lucrării de înlocuire a șindrilelor cu altele noi, nehorjite, cu lungimea de 50 cm. Suprafața totală pentru care s-au efectuat reparații după tehnici tradiționale s-a întins pe 53 mp, iar valoarea proiectului a fost de 28.377 lei (fără TVA), fiind finalizat la finalul anului 2025.

Rotăria din Ieud, județul Maramureș, integrată în patrimoniul Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia”, reprezintă nu doar o mărturie străbună, ci și un pilon al identității naționale.

Proiectul de restaurare a acoperișului contribuie semnificativ asupra valorilor naționale prin menţinerea vie a tradiţiilor şi a obiceiurilor care au definit comunităţile româneşti de‑a lungul secolelor. Astfel, este oferită generaţiilor viitoare posibilitatea de a se conecta cu trecutul lor şi de a înţelege mai bine originile şi evoluţia comunităţilor din care fac parte. Păstrarea acestei moşteniri este crucială, iar grija cu care s‑au efectuat lucrările de conservare rămâne o mărturisire a respectului omului pentru patrimoniul țării.