Skip to content Skip to footer

TRADIȚII

Expoziție de grafică

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită la expoziția de grafică  „Tradiții” a artistului Horațiu Crișan. Vernisajul va avea loc luni, 14 iulie 2025, ora 18:00, în Galeria Cellarium, la sediul muzeului (str. Memorandumului nr. 21). Prezintă: Robert Popa – scriitor și jurnalist.

„După prima mea vizită în Parcul Etnografic, am rămas profund impresionat de ceea ce am descoperit acolo: gospodăriile tradiționale, obiceiurile și atmosfera autentică, care trezesc în noi dorul. A fost una dintre cele mai frumoase și emoționante experiențe, care m-a determinat să revin de mai multe ori. Am găsit acolo nu doar inspirație, ci și oameni calzi, care m-au primit mereu cu brațele deschise. Am avut ocazia să pictez chiar în mijlocul publicului, iar acele momente mi-au rămas aproape de suflet” ne mărturisește Horațiu Crișan, autorul lucrărilor din cadrul expoziției.

Pictor și grafician, dl Crișan și-a descoperit talentul acum mai bine de 5 ani. „Legătura mea cu grafica a început în 2019, când mi-am descoperit acest talent. A fost prima mea mare pasiune una care mi-a umplut sufletul de emoție și entuziasm. Prin grafică reușesc să transpun trăirile mele pe hârtie, cu doar două creioane și o radieră. Este pentru mine o formă profundă de exprimare și creativitate, dar și o provocare frumoasă: aceea de a duce o imagine la nivel de hiperrealism.”

„Expoziția Tradiții va fi o adevărată călătorie în trecutul de care ne este dor tuturor. Va fi un eveniment inedit, menit să trezească emoții și amintiri frumoase în sufletul fiecărui vizitator. Este o expoziție la care am lucrat cu multă dăruire timp de un an și jumătate. În calitate de artist, o să păstrez vii aceste amintiri, o să le readuc în prezent prin artă și să le ofer mai departe celor care le prețuiesc.” (Horațiu Crișan – artist).

Expoziția va fi deschisă în perioada 14 iulie–10 august în Galeria Cellarium, de miercuri până duminică între orele 10-18, ultima intrare ora 17.