Un artefact de Ziua Culturii Maghiare ianuarie 2026

Cu ocazia Zilei Culturii Maghiare, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care își desfășoară activitatea sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, prezintă un obiect care a intrat în colecția sa în anul 1959.

Am ales acest artefact pentru a marca centenarul nașterii etnografului Kallós Zoltán (1926–2018). Această postare nu-și propune prezentarea operei celebrului etnograf, dar credem că va  sugera atât sensibilitatea excepțională a colecționarului, cât și dedicarea lui în vederea documentării și promovării culturii tradiționale a maghiarilor, românilor, sașilor și romilor din Transilvania.

Kallós Zoltán cunoștea foarte bine satele de pe Valea Nadășului. În anii petrecuți la Colegiul Reformat din Cluj și ca dascăl la Viștea, și-a făcut mulți prieteni, prin intermediul cărora a a avut ocazia să cunoască bine aceste comunități. La un prieten din satul Macău, Both Jánoska János (1921–1999), a remarcat obiectul din lemn, de o formă neobișnuită, cu un mâner lung, care se termina cu o placă rotundă cu o gaură în mijloc, decorată cu sculpturi, o „palága”. Recunoscând unicitatea obiectului, i l-a cerut prietenului său și l-a dus la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, predându-l etnografului muzeograf dr. Kós Károly. Pe dosul piesei se observă și azi o  înscripție în limba maghiară, realizată cu creionul, cu scrisul muzeografului. Inscripția fixează denumirea locală a artefactului (palága), locul colectării (Macău, jud. Cluj), deținătorul piesei (Both Jánoska János), funcția  (piesă ceremonială utilizată pentru pedepsirea feciorilor) și intermediatorul acestuia către muzeu (Kallós Zoltán).

Piesa este realizată dintr-o scândură de fag, crăpată pe fibră dintr-un trunchi, prelucrată prin cioplire, mezdrire, profilare cu mezdreaua și cu firezul, găurită în centrul discului și în partea inferioară cu sfredelul.

Obiectul constă într-o tijă având în partea superioară un disc găurit, iar în partea inferioară terminându-se în formă de inimă. Pe marginea discului apare inscripția incizată: ANO 1813 diK MI SA, iar la baza discului – un decor floral realizat prin incizie și crestare. Lungimea totală a piesei este 82,3 cm, iar diametrul discului 11 cm.

Prima menționare referitoare la zona Călata a acestui tip de obiect datează din 1856. M. Gy., în articolul publicat în ziarul „Vasárnapi Újság”, amintește și organizațiile de feciori, responsabili pentru bunul comportament al tinerilor din comunitate și metodele folosite pentru a pedepsi încălcările morale:

„Tinerii îl aleg pe cel mai în vârstă dintre ei ca judecător, împreună cu jurații, care țin o ședință după fiecare slujbă duminicală pentru a judeca tinerii găsiți vinovați de înjurături sau alte încălcări morale, iar aceștia sunt bătuți cu un băț de lemn cu o gaură în el, în funcție de faptele lor.”

În anii 1970 mai existau forme târzii ale societăților de feciori și ale obiceiurilor conexe în mai multe comunități din zona Călata. La Macău, de exemplu, pe 24 decembrie, după slujba de seară, tinerii și tinerele se adunau în casa de cultură proiectată de Kós Károly sr. și alegeau organizatorii evenimentelor de dans care urmau să aibă loc timp de un an. Echipa formată din patru membri era condusă de „gazda mare” și adjunctul său, „gazda mică”, în timp ce „purtătorul de apă” era responsabil cu aprovizionarea cu apă, iar „supraveghetorul copiilor” era responsabil cu disciplinarea copiilor în timpul dansului. După alegeri, oficialii erau „bătuți” pe rând, adică patru tineri îi ridicau și îi loveau de câteva ori de galeria muzicienilor, consfințând astfel alegerile. Abia după acest ritual porneau tinerii la colindat.

HU

A magyar kultúra napján a Kolozs Megyei Tanács alárendeltségébe tartozó Erdélyi Néprajzi Múzeum egy a gyűjteményébe 1959-ben került tárgyat mutat be az érdeklődőknek.

A tárgyválasztást Kallós Zoltán néprajzkutató (1926–2018) születésének századik évfordulója kínálta. Ebben a bejegyzésben nem célunk bemutatni Kallós Zoltán munkásságát, de talán e tárgy révén is érzékeltethetjük kivételes gyűjtői érzékenységét, a magyar, valamint az erdélyi román, szász és roma tradicionális kultúra dokumentálása és széles körben való megismertetése iránti, számos díjjal elismert elkötelezettségét.

Kallós Zoltán jól ismerte a kalotaszegi Nádasmente falvait. A kolozsvári Református Kollégiumban eltöltött évek, illetve magyarvistai tanítóskodása idején sok ismerőst, barátot szerzett, akik révén maga is részese lett e falvak közösségi életének. Mákófalván, Both Jánoska János (1921–1999) barátja otthonában figyelt fel egy szokatlan, hosszú nyelű, közepén lyukas, kerek lapban végződő, véséssel díszített faeszközre, egy palágára. Felismerve a tárgy különleges voltát, elkérte barátjától, s behozta az Erdélyi Néprajzi Múzeumba, ahol dr. Kós Károly vezette be leltárba. A tárgy hátlapján egy ceruzával írt felirat olvasható dr. Kós Károly írásával: „palága / Mákó, Both Jánoska János / (legénybüntető eszköz) / (behozta Kallós Zoltán)”.                                                                                                                                                       

Tárgyunk egyetlen, szál mentén hasított bükkfadarabból faragott, hosszú nyele egyik végén szívformában, másikon közepén lyukas korongformában végződik. Ez utóbbin felirat: „ANO 1813 diK MI SA”, valamint egy a nyélre is átnyúló, véséssel, ékrovással díszített virágminta. A tárgy teljes hossza 82,3 cm, a korongrész átmérője 11 cm.

A tárgytípusról az első kalotaszegi adatot 1856-ból ismerjük. M. Gy. „Kalotaszeg vidéke és magyar népe” című,  a Vasárnapi Újságban megjelent írása ad hírt a kalotaszegi legények viselkedését irányító legényszervezetekről, illetve a legények erkölcsi kihágásainak büntetési módjáról. „Az ifjú legények a legkorosabb legényt megválasztják legénybíró név alatt, mellé esküdtekkel, kik minden vasárnapi templomozás után gyűlést tartván, káromkodáson, vagy más erkölcsiség elleni kihágáson talált hibás ifjú legényekre ítéletet hoznak, s érdeme szerint egy kifúrt falapockával megveretik.”

A legénytársaságok s a hozzá kapcsolódó szokáscselekvések kései formái még az 1970-es években is jelen voltak Kalotaszeg több közösségében. Mákófalván például „kántálóeste”, vagyis december 24-én az esti istentisztelet után összegyűltek a legények és leányok a Kós Károly által tervezett „népházban”, s megválasztották a következő egy év során rendezendő táncalkalmak szervezőit. A négytagú csapatot a „nagygazda” és az őt helyettesítő-segítő „kisgazda” vezette, a „vízhordó” a víz biztosításáért, a „gyermekpecér” a táncban „lábatlankodó” gyermekek fegyelmezéséért felelt. A választás után a tisztségviselőket „felverték”, vagyis a legények felemelték és a zenészek karzatához ütögették, ezzel szentesítve a választást. Ezt követően indultak el a fiatalok „kántálni”.