Cahle

Chiar dacă cele mai cunoscute produse ale meșterilor olari erau diferitele tipuri de vase, ”cahlele” au fost produse la fel prezente în oferta centrelor de olari transilvănene ale secolelor XVIII-XIX, ele persistând și la începutul secolului XX.

Cahlele sunt plăci ceramice care îmbrăcau, la început, coșul de evacuare a fumului de la vatra liberă, iar ulterior – cuptoarele de plită din casele țărănești.

În Sălaj cele mai cunoscute centre în care s-au confecționat și cahle, au fost: Zalău, Deja și Bucium. În centrul breslaș Zalău construirea vetrei utilizând propriile opere, a fost una dintre cele patru capodopere pe care calfele erau obligate să le realizeze pentru a deveni meșteri.

Prima atestare cunoscută despre confecționarea cahlelor în Deja datează din 1850, conform cercetărilor lui dr. Kós Károly, care descrie și întregul proces de realizare a acestui tip de artefact. Din argila utilizată și la confecționarea oalelor de gătit, pregătită în prealabil, s-au tăiat cu ajutorul unei sârme ”table”. După o zi de uscare, acestea au fost așezate, câte una,  într-un tipar acoperit cu un strat subțire de nisip fin, dându-le forma prin presare manuală. Pe partea cealaltă, ulterior, s-a lipit un cadru. După uscare, cahlele care nu se smălțuiau, au fost arse în cuptor, cele smălțuite au fost angobate cu alb, arse prima dată, smălțuite cu smalț verde și arse a doua oară.

Cahlele din Deja sunt puțin mai mari decât majoritatea cahlelor utilizate la vetrele țărănești,  nu au chenar decorativ în relief, iar decorul este condensat central: motive florale utilizate și în cazul pieselor de lemn sculptate cunoscute din această comunitate.    

Lungime: 45 cm; lățime: 35 cm.