Pedagogie muzeală
Principala acţiune de pedagogie muzeală din cadrul instituţiei, iniţiată în anul 2000 şi organizată vara, în secţie în aer liber, este Tabăra etnografică, care se adresează copiilor şi adolescenţilor cu vârste cuprinse între 6 si 16 ani, mijlocindu-le acestora contactul cu cultura tradiţională rurală, prin activităţi practice: modelarea lutului, realizarea de icoane tradiţionale pe sticlă, deprinderea confecţionării mărgelelor şi a brodatului.
În cadrul acţiunilor iniţiate de Ministerul Educaţiei Naţionale („Săptămâna altfel” 2012, „Să ştii mai multe, să fii mai bun” 2013), instituţia noastră a oferit ani un set de activităţi pedagogice de profil: deprinderea dansului tradiţional, a confecţionării mărgelelor, a încondeierii ouălor şi a realizării de icoane pe sticlă.
Accesarea unor fonduri extrabugetare a permis amplificarea ofertei de activităţi pedagogice, care au dobândit anvergură şi diversitate tematică, grupate în trei teme de bază: „Prisaca fermecată”, „Roadele pământului”, „Micul fermier”.
Concursurile cu temă („Iarna pe uliţă”, „Satul tradiţional văzut prin ochii copiilor”) au deja un istoric în instituţie şi se bucură de o largă participare.