Skip to content Skip to footer

Proiecte MET finanțate de AFCN

Muzeul Etnografic al Transilvaniei a demarat 4 proiecte finanţate de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Proiectele se vor desfăşura în perioada aprilie – noiembrie 2013. Prezentăm în cele ce urmează două dintre aceste proiecte, urmând să revenim cu celelalte două într-un viitor anunţ: 1. Tăcerea – o barieră surmontată – 22.04 – 15.11.2013 Proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Pentru acest proiect, partenerii noştri sunt: Şcoala „Ioan Bob”, Liceul Tehnologic Special pentru deficienţi de auz, Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă”, Liceul Teoretic „Gelu Voievod”, Asociaţia „Modus Vivendi”. Proiectul îşi propune promovarea diversităţii culturale şi a multiculturalismului diversităţii culturale în cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei prin utilizarea metodelor moderne de promovare, accesibile celor mai diverse categorii ale publicului, incluzând şi persoanele cu dizabilităţi. Totodată, proiectul îşi propune integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu surdocecitate (copii cu deficienţe de auz şi comunicare verbală), accesul acestora la cultură, la cunoaşterea patrimoniului cultural al MET. Proiectul se adresează şi copiilor din ciclul primar, care vor fi sensibilizaţi faţă de nevoile speciale ale copiilor cu deficienţe de auz şi comunicare verbală. Având în vedere că în curricula şcolară este acordat un interes redus etnografiei şi folclorului nostru, muzeul, ca instituţie cu valenţe educative complementare, îşi propune îmbunătăţirea ofertei educaţionale prin dezvoltarea rolului educaţional, social şi informaţional. Activităţile proiectului cultural: Obiectiv 1: Constituirea a 4 grupe de elevi, mixte, care să cuprindă fiecare şi copii cu deficienţe de auz şi comunicare verbală (Liceul pentru deficienţi de auz Cluj-Napoca, Şcoala generală „Ioan Bob” Cluj-Napoca, Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” Cluj-Napoca, Liceul Teoretic „Gelu Voievod” Gilău-Cluj). Acest obiectiv urmăreşte integrarea copiilor cu deficienţe de auz prin crearea de grup e mixte de elevi; Obiectiv 2: Elaborarea şi aplicarea unor tehnici muzeografice adaptate nevoilor speciale ale grupului vizat. Obiectivul presupune constituirea unor ateliere de pedagogie muzeală în care îşi desfăşoară activitatea grupele de copii, cadrele didactice îndrumătoare, specialiştii muzeului şi partenerii; Obiectiv 3: Diseminarea rezultatelor proiectului: promovarea activităţilor, organizarea unei expoziţii, realizarea de materiale publicitare. 2. Salvgardarea patrimoniului imagistic al Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Conservarea şi digitizarea negativelor pe celuloid şi a diapozitivelor pe sticlă şi celuloid din prima jumătate a secolului XX (1900-1940) – 25.04 – 15.11.2013 Proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). În acest proiect, partenerul nostru este Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Litere, Departamentul de literatură română şi teoria literaturii. Proiectul îşi propune continuarea salvării şi conservării patrimoniului imagistic al MET şi realizarea unei baze de date privind acest patrimoniu. În anul 2012, MET a derulat un proiect AFCN care a avut ca obiectiv digitizarea (scanarea şi introducerea informaţiilor în baza de date) negativelor pe sticlă (anii 1903-1930) din colecţia muzeului. S-au digitizat un număr de 5.691 negative pe sticlă. Activităţile proiectului cultural: Obiectiv 1: Continuarea digitizării patrimoniului imagistic al MET. Obiectivul presupune transpunerea pe suport digital a negativelor pe celuloid şi a diapozitivelor pe sticlă şi celuloid din prima jumătate a secolului al XX-lea; Obiectiv 2: Conservarea negativelor pe celuloid şi a diapozitivelor pe sticlă şi celuloid din patrimoniul MET. Obiectivul presupune asigurarea condiţiilor optime de microclimat necesare conservării negativelor pe celuloid şi a diapozitivelor pe sticlă şi celuloid după scanare; Obiectiv 3: Diseminarea rezultatelor proiectului: introducerea selectivă a bazei de date obţinute pe website-ul MET, realizare de materiale publicitare (pliante, broşuri), promovarea proiectului prin presa scrisă, audio-vizuală şi internet, organizarea unei expoziţii de fotografie etnografică cu cele mai importante piese ale colecţiei imagistice a MET.

Leave a comment

PALATUL REDUTA - 7 mai - 29 iunie

Detalii