Reconstrucții recente în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”
În cursul lunii septembrie 2017, secția în aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei a fost îmbogățită cu noi elemente de patrimoniu. Astfel, două anexe gospodărești transferate în anii precedenți din satele Dealu Frumos și Hănășești au fost reconstruite și pregătite pentru a fi prezentate vizitatorilor. Anexele gospodărești provin din comuna Gârda de Sus, județul Alba și sunt datate la începutul secolului al XX-lea. Cele două construcții – o puiată pentru cai și o cocină cu cotruleață pentru păsări – conțin și ele caracteristicile arhitecturale și tehnice care conferă zonei de proveniență – Platoul Ghețar, Țara Moților – un statut unic în arhitectura rurală tradițională din România: șarpanta cu căpriori curbi (coarne cârne) și învelitoarea din straturi alternative de crengi de rășinoase și așchii de văsărit. Izolați în munte și întreținându-se, în principal, din meșteșugul confecționării diverselor recipiente din lemn (văsărit) și din creșterea animalelor, localnicii au imaginat cândva acest tip de acoperiș, care valorifica optim două deșeuri specifice doar lor: crengile de molid rezultate în urma curățării trunchiurilor doborâte și cantitățile mari de așchii rămase în urma fasonării doagelor pentru vase. În același timp, căpriorii cu baza curbă (molizi recoltați cu rădăcina curbă) au constituit inițial soluția optimă de realizare – în cazul adăposturilor sezoniere montane fără tavan – a unei streșini-platformă ce susținea un asemenea material de acoperire neobișnuit. Importanța deosebită a acestei tehnici de acoperire ingenioase constă, printre altele, în faptul că evidențiază o relație directă între profilul ocupațional aparte al locuitorilor și soluția tehnică menționată, relație ce constituie dovada evidentă a creativității tehnice locale.
Ultimele șarpante de acest tip au fost realizate în satele Platoului Ghețar în urmă cu 50 de ani, abandonarea meșteșugului văsăritului determinând abandonarea tehnicii, din lipsă de așchii. Tehnica de acoperire a fost transmisă însă – de către unul dintre ultimii dulgheri locali care au practicat-o – lui Negrea Ioan, angajat al muzeului nostru (prezent în imagini), care a executat deja în secția în aer liber, cu succes, patru învelitori ”din tecină și așchii”, cum le numeau localnicii.
Acoperișul descris – ieftin, organic și durabil – poate deveni o sursă de inspirație pentru arhitecții preocupați în prezent de configurarea pensiunilor rurale cu specific arhitectural local.
Vă așteptăm cu drag în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”, aflat pe strada Tăietura Turcului fn, pentru a savura o călătorie în timp și pentru a vă bucura de tihna și liniștea pe care locația noastră o asigură.
