UN OBIECT – O POVESTE. Secera celor frumoase și Ciocanul măiestrelor

Pentru decodificarea semnificațiilor complexe ale artefactului rural tradițional, Muzeul Etnografic al Transilvaniei inițiază, în completarea tematicii expoziției de bază, prezentarea lunară a unor piese cu valoare patrimonială deosebită, însoțite de un text care evidențiază conotațiile diverse pe care viața piesei, în mediul său firesc, le implică. 
Prin această inițiativă, dorim să introducem vizitatorul în intimitatea obiectelor tradiționale, oferindu-i ocazia de a participa afectiv la secvențe de viață aparținând unui univers rural care astăzi supraviețuiește doar în amintirile vârstnicilor.
Deschidem seria prezentărilor cu Secera celor frumoase și Ciocanul măiestrelor, două piese cu funcționalitate magică, legate de credința tradițională în ființele mitice denumite zonal ielele, frumoasele, măiestrele, rusaliile.
 

Despre entitățile feminine mitice numite zonal ielele, frumoasele, măiestrele, rusaliile, se credea în societatea tradițională că sunt fete frumoase, invizibile, preponderent malefice, care zboară noaptea prin văzduh,  înainte de cântatul cocoşilor, începând cu a treia săptămână după Paşti și până la Rusalii. Conform credinței, ele pot cutreiera ”într-o singură noapte peste nouă țări și mări”, revenind ”o singură dată pe an prin toate locurile pe unde au umblat”. Ielele cântă și dansează ”nespus de frumos” și pomenesc în cântecele lor de avrămeasă, leuștean, hodolean, plante de care se tem. Dacă cineva îndrăznește să înveţe cântecul lor şi să-l cânte, pe acela îl iau pe sus şi îl pocesc (îl urâțesc, îl desfigurează) pentru că au putere asupra oricărei ființe și lucru de pe pământ, peste care trec.
Pentru a preveni atacul ielelor, oamenii se fereau să doarmă sub cerul liber în această perioadă, rămâneau nemișcați când le auzeau, purtau pelin la brâu sau usturoi verde la cămașă.
În zbor, ielele purtau diferite obiecte (lumânări, ciocane, cleşti, foarfeci, mărgele, seceră etc.), erau însoțite de cei mai iscusiţi muzicanţi, se opreau din zbor şi dansau pe pământ, din loc în loc, mai ales la răspântii, înnegrind acolo iarba în formă de cerc. În asemenea locuri, ele lăsau pe pământ câte un obiect despre care se credea că este bun pentru  vindecarea celor luaţi din iele. Babele inițiate strecurau și turnau apă peste aceste obiecte, cei pociți de iele urmând să se spele cu această apă, pentru a se vindeca.
Învestirea cu potențialități magice a unor obiecte din natură cu forme neobișnuite este caracteristică mentalității comunităților tradiționale. Ramura întoarsă și sudată ulterior de baza ei, în mod natural, piatra găurită de apă, scoicile-ghioc etc. au fost utilizate în practici apotropaice, de purificare, vindecare sau de invocare a fertilității. Cele două artefacte expuse – Secera celor frumoase și Ciocanul măiestrelor – se înscriu și ele în această logică magică, fiind utilizate în practici de anulare a influenței malefice exercitate de iele. Primul artefact – o posibilă ramură de roșcov, cu fruct, uscată și înnegrită de vreme – are o formă naturală neobișnuită, care a și inspirat asimilarea lui cu o seceră. Al doilea artefact – un topor neolitic milenar – ilustrează reutilizarea în logică proprie a unui obiect cules din mediul ambiant, obiect care prezintă similarități cu un altul, utilizat curent în comunitate, în context magic: piatra găurită natural. Ambele obiecte își finalizau funcționalitatea magică prin udarea cu apă, conform descrierii anterioare.