Skip to content Skip to footer

UniCante goes JAZZ 2.0

Corul universitar UniCante a luat ființă în anul 2009 sub îndrumarea dirijorului Miklós Fekete, din dorința unui grup divers de studenți de a cânta împreună. Pe membrii corului – studenți și absolvenți ai diferitelor facultăți ale universităților din Cluj-Napoca – îi unește în primul rând bucuria cântatului împreună la repetițiile de marți, taberele de cor și concerte.

De la piese renascentiste până la compoziții contemporane, cântă cu entuziasm orice piesă de muzică corală serioasă sau distractivă, liturgică sau laică, veche sau nouă, melodioasă sau modernă, care este muzică pretențioasă și îi umple sufletul cu bucurie.

Concertul UniCante goes JAZZ 2.0 este cel mai recent proiect de suflet al corului, și totodată unul dintre cele mai provocatoare. Acompaniat de pianistul de jazz Szabolcs Trozner, de contrabasistul de jazz Tamás Tóth-Fábián și de Ferencz Ercsei la percuție, corul UniCante aduce melodii cunoscute îmbrăcate în armonii intense de jazz. Este de remarcat că mai mulți dintre membrii corului participă și ca soliști vocali sau instrumentali.

Evenimentul va avea loc la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în Palatul Reduta, în 18 iunie 2025, 18:00, pe strada Memorandumului nr 21, Cluj-Napoca.

Program:

  • Ja-Da, Ja-Da – Bob Carleton
  • I Will – Paul McCartney, John Lennon (arr. Danny Fong)
  • All the Things You Are – Jerome Kern (arr. László Kővári, arr. Gene Puerling)
  • Get Out and Get Under The Moon – Larry Shay (arr. Danny Fong)
  • Here’s That Rainy Day – Jimmy van Heusen (arr. Roger Emerson)
  • Autumn Leaves – Joseph Kosma (arr. Alan Simmons; arr. Paris Rutherford)
  • Wiegenlied – Johannes Brahms (arr. Gene Puerling)

PALATUL REDUTA - 7 mai - 29 iunie

Detalii