„COPIIMICISIMARI” , tărâm al magiei şi imaginaţiei, vă invită în această vară să visaţi, să vă jucaţi, să învăţaţi, să creaţi şi PLANETA SĂ O SALVAŢI, în cadrul atelierelor de creaţie şi reciclare organizate, într-un decor de poveste, la Parcul Etnografic „Romulus Vuia” Cluj-Napoca, str. Tăietura Turcului.
Atelierele de creaţie şi reciclare de la Parcul Etnografic „Romulus Vuia” sunt destinate copiilor cu vârsta până în 16 ani, având ca scop dezvoltarea creativităţii şi creşterea responsabilităţii sociale prin susţinerea implicării în activităţi de reciclare.
Atelierele au debutat, sâmbătă 18 iulie 2015, cu „Artişti talentaţi”, unde invitată de onoare a fost „hârtia”. Copii au învăţat să facă hârtie reciclată şi să îi dea viaţă prin poveşti, realizând cărţi poştale, tablouri sau file din albumul de vacanţă. Această activitate se va desfăşura şi sâmbătă, 25 iulie, de la ora 10, respectiv de la ora 12, durata unui atelier fiind de aproximativ 2 ore.
Atelierele de creaţie şi reciclare de la Parcul Etnografic „Romulus Vuia” vor continua în luna august cu alte două ateliere denumite „Universul copilăriei”, în zilele de 1 şi 8 august 2015, de la orele 10 și 12. Vedetele acestor ateliere vor fi „materialele textile”. Copiii sunt invitaţi din nou la poveste, de această dată cu personaje care prind formă, culoare şi suflet chiar în mâinile lor. Pe lângă jucării, copiii îşi pot confecţiona diverse accesorii vestimentare.
Programul atelierelor de creaţie şi reciclare din această vară, de la Parcul Etnografic „Romulus Vuia”, se încheie în 15 august 2015 cu „Farmecul naturii”. Acest atelier încoronează programul oferit de tărâmul „COPIIMICISIMARI”, încurajându-i pe copii să facă primi paşi spre dezvoltarea durabilă. In cadrul acestui ultim atelier de vară reciclăm şi decorăm, PLANETA SĂ O SALVĂM! Copiii vor învăţa să facă diferite decoraţiuni pentru propria lor cameră, sau – de ce nu? – pentru casa păpuşilor, folosind tehnici şi materiale diferite, la propria lor alegere.
Modalitate de înscriere şi plată
Înscrierea se poate face print-un sms trimis la nr. de telefon: 0724235299 sau pe baza unui e-mail trimis la adresa salutare@yahoo.com care să conţină următoarele informaţii: numele, prenumele şi vârsta persoanelor participante, precum şi date de contact (număr de telefon şi adresă de e-mail). Pentru alte detalii ne puteţi contacta şi pe mesageria paginii noastre de Facebook, www.facebook.com/copiimicisimari .
Taxa de participare la activitățile unui atelier de sâmbătă, cu durata de aproximativ 2 ore, este de 25 ron/copil.
Tărâmul „COPIIMICISIMARI” se doreşte a fi un proiect educaţional destinat copiilor şi celor care au rămas copii.
Scopul platformei virtuale www.copiimicisimari.com:
„Să dezvoltăm creativitatea ca să putem visa.
Să învăţăm să reciclăm ca să avem o lume mai curată.
Să ne educăm ca să fim mai frumoşi.
Să ne jucăm ca să fim mai buni. ”
Coordonator al proiectului „COPIIMICISIMARI” şi organizator al atelierelor de creaţie şi reciclare de la Parcul Etnografic „Romulus Vuia” 2015:
Stratulat Andreia Lidia II
Tel. 0724.23.52.99
E-mail: salutare@copiimicisimari.com
Web: www.copiimicisimari.com
Sediu social: str. Şcolii nr. 40A ap. 50 loc. Voluntari, jud. Ilfov