Muzealizarea procesului de populare montană
Muzealizarea procesului de populare montana, prin reconstruirea si valorizarea culturala a unei case-monument unicat, din Tara Motilor (debut sec. XVIII)
Proiect cultural finantat de Administratia Fondului Cultural National cu suma nerambursabila de 39.033 lei (89,35% din valoarea totala).
Parteneri:
- Facultatea de Arhitectura si Urbanism Cluj-Napoca;
- Primaria Garda de Sus, jud. Alba;
- Scoala Gimnaziala "Emil Racovita" din Garda de Sus.
Prin acest proiect, Muzeul Etnografic al Transilvaniei isi propune - in premiera nationala - muzealizarea in cadrul sectiei sale in aer liber a procesului de populare montana caracteristic Tarii Motilor, prin intermediul unei case-monument unicat care - reconstruita cu respectarea metodologiei muzeografice actuale - va ilustra exemplar (insotita de anexele gospodaresti traditionale) modul in care un context socio-economic si cultural cu caracteristici aparte a declansat idei tehnico-constructive originale, cu relevanta europeana. Casa-monument din Garda de Sus, depistata si achizitionata de muzeu in anul 2001, este ideala pentru reprezentarea acestui proces, fiind, pana in prezent, singura locuinta de mare vechime din Tara Motilor care documenteaza cu precizie modalitatea concreta de trecere - aici - de la adapostul sezonier, numit "casa de mutatura", la casa propriu-zisa, familiala, deoarece nucleul sau monocelular, databil la inceputul sec. XVIII, a fost utilizat doar sezonier, iar incaperea adaugata in anul 1779, an crestat cu chirilice pe mestergrinda bogat ornamentata, marcheaza transformarea constructiei in locuinta familiala cu caracter permanent. Introducerea acestei constructii semnificative in circuitul de vizitare al unui muzeu cu mare afluenta de public, cum este MET, garanteaza un impact cultural major, printr-o receptare de masa a fenomenului reprezentat.
Proiectul raspunde si exigentelor etnologiei de urgenta, salvand, prin documentare, atat componente ale patrimoniului tehnic imaterial local, cat si - prin achizitionare - artefactele necesare reconstituirii interiorului casei-monument, in vederea vernisarii acesteia. Deruland si actiuni de pedagogie comunitara, proiectul va contribui la constientizarea localnicilor din satele comunei Garda de Sus in privinta valorii arhitecturii traditionale proprii si va stimula utilizarea contemporana a elementelor acesteia, contribuind la pastrarea specificului arhitectural local. Nu lipseste dimensiunea interdisciplinara si pragmatica a demersului, prin angrenarea studentilor-arhitecti in procesul de reconstructie, alaturi de dulgherii-tarani, facilitandu-se astfel aprofundarea conceptului de "arhitectura rurala cu specific" si elaborarea unor viitoare proiecte comune de reconfigurare arhitecturala, pornind de la arhitectura locala. In sfarsit, prin mediatizare in randul publicului scolar, al publicului larg si al specialistilor, proiectul va pune intr-o noua lumina relatia muntean-munte-locuire, evidentiind mecanismul complex si spectaculos al genezei peisajului cultural montan si al evolutiei arhitecturii traditionale montane.