MUZEUL ETNOGRAFIC AL TRANSILVANIEI cu sediul in Cluj-Napoca, strada Memorandumului ,numarul 21 , in conformitate cu Hotarirea de guvern 286/2011,anunţă organizarea concursului pentru ocuparea a doua posturi contractuale vacante de referent cu studii medii ,treapta IA.
Condiţii generale de participare la concurs:
Poate participa la concursul pentru ocuparea posturilor vacante persoana care îndeplineşte următoarele
condiţii:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii de participare specifice:
- studii medii ,cu diploma de bacalaureat;
- cunostinte economice de nivel mediu;
- cunostinte de operare calculator ;
- vechime in specialitate : 6 ani si 6 luni.
Concursul constă în:
- selectie dosare 05.03.2018 ora 14
- proba scrisa 12.03.2018 ora 10
- interviu 16.03.2018 ora 10
Dosarele de inscriere la concurs se depun la sediul din strada Memorandumului pina in data de 02.03.2018 pana cel tirziu orele 14.
Acte necesare dosar concurs:
- cerere tip ,de la sediul institutiei;
-copie carte identitate;
-acte studii;
-adeverinta medic familie;
-cazier judiciar;
-copie carnet de munca;
Actele solicitate in copie vor fi insotite si de originale,pentru conformitate.
Relatii suplimentare la telefon: 0264/592344.
BIBLIOGRAFIE CONCURS REFERENT TREAPT A IA
- Legea contabilitatii n. 82/1991 cu modificarile ulterioare.
- O.M.F.P. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia.(clasificatia bugetara,economica functionala).
- Decret 209/1976 – regulamentul operatiilor de casa.
- Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor ,constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor ag.economici sau inst.publice.
- O.M.F.P. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.
- Ordin nr. 2035 din 18 aprilie 2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evidenţa, gestiunea şi inventarierea bunurilor culturale deţinute de muzee, colecţii publice, case memoriale, centre de cultură şi alte unităţi de profil.
- Legea nr. 311 din 8 iulie 2003 legea muzeelor şi a colecţiilor publice.