Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită joi, 20 aprilie 2023, la ora 17:00, la vernisajul expoziției „Foc de soare” a artistului clujean Claudiu Presecan.
Expoziția cuprinde cel mai recent ciclu de picturi realizat de artist. După ce o parte dintre aceste tablouri au călătorit la Strasbourg, unde au fost expuse pentru publicul francez, ele sunt întregite acum într-o expoziție compeltă și complexă, care cuprinde inclusiv noutăți expuse în premieră, printre care seria Genezei, o suită de șase tablouri dedicate fiecărei zile a Creației.
Fiecare pictură a acestui „Foc de soare” reprezintă o căutare spirituală și personală a luminii necreate, primordiale, a frumuseții naturale întâlnite în muncții Transilvaniei, a Paradisului pierdut.
Tușele intense și expresive, într-o cromatică explozivă, creează o cale plastică ce caută Lumina. Tablourile vibrează astfel și „trăiesc”, făcând trimitere la opera Marelui Creator. Ceea ce apare ca o viziune prea-plină de culoare și pură exuberanță se relevă iubitorilor de artă și de frumos cu depline sensuri și simboluri în profunzime.
***
Gânduri de la autor despre expoziție:
„Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: Să nu mâncați din toți pomii din grădină? Femeia a răspuns șarpelui: Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar, despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: Să nu mâncați din el și nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți”. Atunci, șarpele a zis femeii: Hotărât că nu veți muri, dar Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.” Gen 3:1
După mai bine de 25 de ani de trudă artistică, îmi revin în imaginația generată de liniștea și „pauza”, scurtă de altfel, oferită de pandemia Covid, trăirile și ideile anilor ’90. Acești ultimi ani m-au făcut să percep în alt mod viața, și implicit cadourile neprețuite oferite nouă de Marele Creator (cărora cu atâta ușurință și nepăsare nu le acordăm importanța cuvenită). Aceste daruri sunt, printre altele, spiritul și timpul.
Tempoul de răgaz al sufletului întregii omeniri începe să intre iarăși pe o traiectorie ascendentă.
Retrăind acum într-un alt fel acei ani plini de freamăt și efervescență postrevoluționară, când, condus de curiozitate și interes, m-am lăsat inspirat de idei din Vechiul și Noul Testament și am pictat Geneza, Adam și Eva, Scara lui Iacob, Vița de Vie, acum, cu alți ochi, poate mai mult aplecat înspre frumosul natural decât experimental, îmi reinterpretez în gând idei precum Facerea, Creația, chemarea noastră către Lumină. Suntem oare noi în stare să participăm la această trudă?
Am intitulat generic acest ultim ciclu închinat Luminii „Foc de soare”, fiindcă soarele mi-a colorat paleta și mi-a inspirat gândul prin multitudinea de stări sufletești create. Majoritatea lucrărilor au ca model peisajul Munților Apuseni, colțuri de Rai, un rai căruia i-am atribuit elemente ale Genezei, în viziunea mea.
Pentru mine, arta trebuie să rezoneze în sufletul privitorului, să emoționeze, este puntea ce ne leagă de Creatorul nostru, de frumosul din noi.
Câtă adâncime în cuvintele poetului: „Fără eu nu există Dumnezeu, fără ochi nu e lumină, fără auz nu e cântec. Ochiul e lumina, auzul e cântecul, eu e Dumnezeu. Națiunea mea e lumea.” (Mihai Eminescu)
Claudiu Presecan – aprilie 2023
Mai multe detalii despre creația și palmaresul expozițional al artistului sunt disponibile pe www.claudiupresecan.com.
Expoziția va fi prezentată la vernisaj de către dl. Ovidiu Pecican și va fi deschisă în perioada 20 aprilie – 15 mai 2023, de miercuri până duminică, între orele 10-18, ultima intrare ora 17.