Vă prezentăm un artefact des utilizat în casele țărănești până în zilele noastre, și anume covorul. Alături de preșuri, carpete și alte piese textile de mari dimensiuni, covoarele înfrumusețau casele țăranilor, fiind expuse sau schimbate (cu altele noi) mai ales cu ocazia sărbătorilor. Termenul de covor a fost utilizat mai târziu decât cel de scoarță și se referă la acoperirea pereților, respectiv a podelei locuințelor cu diferite tipuri de țesături. Denumirea de covor a început să fie folosită în mod curent în mediul sătesc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și apoi s-a generalizat pe parcursul secolului XX. Covoarele lucrate în gospodăria țărănească au fost adecvate ca formă și decor unui spațiu de locuire mai modest, dimensiunile fiind adaptate fiecărei locuințe.
Piesa de patrimoniu provine din localitatea Sălașul de Sus, județul Hunedoara, și a intrat în colecția muzeului în anul 1923 în urma primelor campanii de cercetări de teren. Covorul are forma dreptunghiulară (Lungime: 192 cm, lățime: 142 cm) și este realizat din două foi cusute între ele cu cheițe din lână de culoare roșie. Având urzeala de cânepă și băteala de lână, covorul este țesut în războiul țărănesc, în două ițe în așa numita tehnică a chilimului, cu fire întrepătrunse și este ales cu tăieturi. Decorul constă din benzi succesive numite vrâste și frize cu ornamente geometrice (romb în trepte, triunghiuri, zig-zag-uri, cruce în X) despărțite cu vergi simple. Culorile folosite au origine industrială: indigo, vernil, roșu, alb, bej, portocaliu.