Ceapsa este o piesă componentă a gătelii capului purtată de femeile măritate în unele zone din Transilvania și Banat. Mai poate fi descrisă ca o bonetă cu broderii fine, geometrice, din țesătură și cu cusături. În funcție de zona din care provine, prezintă o varietate mare morfologică, ceea ce încadrează această piesă de port în mai multe variante zonale cu caranteristici distincte. Ceapsa apare ca un element care completează portul popular, perfect armonizat cu sobrietatea și eleganța costumului din regiunea de unde provine.
Artefactul prezentat este o ceapsă specifică Ținutului Pădurenilor, zonă în care se purta peste coc, iar deasupra acestei piese, se așeza o alta, „cârpa”, un ștergar alb care se potrivea cu un capăt mai lung și unul mai scurt. Ceapsa din imagine are o formă conică, este confecționată din pânză albă de bumbac și cânepă, țesută, peste care este realizat, prin coasere, decorul, din lână colorată (albastru închis). Pe margine, ceapsa are dantelă realizată cu acul, care este apoi cusută peste materialul de bază. Motivele cusute sunt geometrice (romburi). Decorul este dispus pe toată suprafața piese, cu excepția marginii.
Piesa are numărul de inventar 304, a intrat în patrimoniul muzeului în anul 1923, și a fost achiziționată din localitatea Lelese, jud. Hunedoara.
(Bibliografie: Dicționar de artă populară românească, autori: Georgeta Stoica, Paul Petrescu, Maria Bocșe, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985; Ioan Godea, Dicționar etnologic român, Editura Etnologică, București, 2007).