Bota (bâta) pe care un păcurar (cioban, păstor) o avea în permanență asupra lui este unul dintre puținele obiecte indispensabile acestuia în unele dintre activitățile lui. Astfel, în pofida simplității sale, bota servea păcurarului pentru a se apăra de diferitele animale sălbatice ce-i putea ieși în cale, tot în botă păcurarul se putea sprijini în momentele de repaus dar și atunci când străbătea pante abrupte sau locuri dificil de trecut. Arareori bota era folosită și pentru îndemnarea oilor într-o direcție dorită și foarte rar, în cazul botei găurită anume, aceasta slujea și ca fluier, instrument muzical cu care păcurarul își alunga singurătatea.
Muzeul nostru are o importantă colecție de bote ciobănești, obiecte colectate încă din primele campanii de teren, fapt care atestă importanța pe care întemeietorul muzeului nostru a acordat-o păstoritului ca ocupație fundamentală a satului românesc. Este și cazul botei prezentate, trecută în registrul de evidență sub numărul de inventar 23, botă achiziționată în 1923 de Romulus Vuia în satul Livăzeni, localitate înglobată actualmente în municipiului Petroșani, jud. Hunedoara.
Păstrându-și forma naturală, această botă de păcurar este confecționată din ramura unui copac (cel mai probabil corn) printr-o prelucrare minimală (decojire, uscare, lustruire, excizare, incizare), reliefând la capătul gros o puțin proeminentă ,,măciuca”. Celălalt capăt, mai subțire este prins într-un manșon din fier.
Cele patruzeci de ,,răvașe” (mici crestături) crestate spre mijlocul botei par a avea mai degrabă o semnificație numerică decât una artistică, putând indica, spre exemplu, numărul de animale din boteiul pe care păcurarul îl are în grijă). Pe lângă aceste crestături dispuse ordonat și grupat se găsesc și alte cîteva, unele sub formă de ,,X”, semne care, dispuse aleator, nu indică o preocupare pentru înfrumusețarea obiectului, așa cum întâlnim în cazul altor bote păcurărești. Forma neregulată, lungimea, grosimea și lipsa decorării sunt indicii că această botă ar fi putut fi utilizată de către o persoană mai mică de înălțime, poate chiar de un copil (fapt destul de întâlnit în păstoritul local) și că ea nu a aparținut unui păstor (cioban) bogat, cunoscut fiind faptul că aceștia transformau bota (bogat ornamentată) și într-un obiect-simbol al prestigiului lor social.