Repertoriul muzical al Ținutului Pădurenilor a fost pus în lumină pentru prima dată de renumitul compozitor și etnomuzicolog Bela Bartok la începutul secolului trecut, în urma campaniei sale de cercetare desfășurată în iarna anului 1913. Între cele peste 450 de melodii culese de acesta din zona Hunedoarei, cele interpretate la cimpoi se remarcă prin caracterul arhaic, iar cimpoierii prin bogăția repertoriului și maniera de execuție. Expediția lui Bartok a început în satul Cerbăl, sat pe care îl vizitează și Romulus Vuia în prima parte a secolului și unde realizează fotografia unui grup de țărani stând pe o bancă, alături de un ciompoier. Instrumentul surprins este construit după tipologia tipică zonei, realizat din piele de miel sau ied, cu blana in interior, elementele de lemn ale „suflaciului” (tub prin care se umflă burduful) și ale ”carabei” (tubul folosit pentru alterarea sunetelor) fiind decorate cu intarsii de cositor. ”Bârzoiul” (tub care emite un sunet continuu) este mai lung și se termină cu o pâlnie realizată din corn de vită. Butucul în care se montează caraba este sculptat astfel încât să sugereze aspectul unui cap de ied cu cornițe. Cimpoierul este imbrăcat în portul specific Ținutului Pădurenilor, păstrând o serie de elemente arhaice, precum pălăria cu „veaca” răsfrântă în sus (boruri înalte) în care își păstrau uneori punga cu tutun, opincile cu gurgui înalt sau curelușa de gambă, care fixează pantalonii. Cadrul fotografic surprinde mai multe personaje, majoritatea feminine, de la vârste fragede până la cele ale senectuții, fiecare cu variantele de port specifice statutului marital și social. Contextul inspiră ideea de tihnă, evocând tot atâtea stări și povești, de la privirile curioase ale celor din prim plan, la privirea tandră și grijulie a femeii mai în vârstă care își supraveghează, am putea presupune, nepoatele. Clișeul, înregistrat cu titlul „Cimpoier”, cu numărul de inventar 40, este realizat în tehnica gelatino-bromurii de argint pe suport de sticlă, având dimensiunile de 9 cm x 12 cm.