Pentru că de Sânziene, se sărbătorește în mod neoficial (dar mai fastuos poate) Ziua Universală a Iei, artefactul lunii iunie la Muzeul Etnografic al Transilvaniei este o ie din centrul țării. Nu orice cămașă tradițională era numită „Iie”, acest termen fiind folosit în Muntenia și sudul Transilvaniei; în alte regiuni aceeași piesă vestimentară feminină a mai fost denumită inie, spăcel, spătoi, chimeșă, cămeșoi, ciupag, cept etc.
Ia, din punct de vedere al compoziției, se deosebește prin structura tripartită a mânecii formate din altiță, încreț și râuri. Altița este o bucată de pânză croită separat care acoperă umărul și de care se prinde mâneca. Aceasta este brodată începând cu partea inferioară, decorul fiind format din unul sau mai multe rânduri înguste. Încrețul, după cum sugerează și denumirea, are rolul de a „încreți” pânza mânecii la unirea acesteia cu altița. La piesele mai vechi din sudul Transilvaniei, acesta este realizat din cutulițe simple, uneori brodate pe muchii; în sudul țării s-a dezvoltat spre forme elaborate, în care jocul volumetric generează forme geometrice. Restul mânecii este decorat cu unul sau mai multe „râuri” sau cu câmpuri ample de broderie („în tablă” sau „blană”). Sunt și cazuri când lipsește broderia, mai ales în cazul mânecilor din pânză de borangic. Mânecile iilor nu sunt niciodată mai scurte decât mâna. Datorită suprafețelor brodate mai restrânse în cazul cămășilor din sudul Transilvaniei, acestea sunt considerate neevoluate față de spectaculoasele ii oltenești. Totuși, acestea se remarcă prin cusăturile extrem de fine, „minuscule”, de mare rafinament.
Cămașa prezentată face parte din patrimoniul Muzeului Etnografic al Transilvaniei din anul 1928 și a fost achiziționată din satul Săsăuș, zona Hârtibaciului, județul Sibiu.